Homepage  / Televiziune

Chefi la cuțite 2023. Provocare dificilă pentru concurenți. „Se anunță o probă foarte grea”

Chefi la cuțite 2023. Provocare dificilă pentru concurenți. „Se anunță o probă foarte grea”
6

de Roxana Mirea,

Competiția Chefi la cuțite continuă diseară, 13 iunie 2023, cu o provocare foarte dificilă: echipele reproduc preparate fine dining ale unor Chefi celebri la nivel mondial. Este penultimul battle înainte de semifinală.

Echipele reproduc preparate fine dining, la Chefi la cuțite – 13 iunie 2023

În seara aceasta, 13 iunie 2023, concurenții de la Chefi la cuțite se întrec în penultimul battle al sezonului 11. „Penultimul battle înainte de Semifinală! Până acum, avem patru battle-uri câștigate de Sorin, patru battle-uri câștigate de mine, trei battle-uri câștigate de Cătălin și două egalități. Să vedem azi ce se întâmplă”, a făcut bilanțul Chef Florin Dumitrescu.

Mai avem puțin, am patru oameni rămași în competiție, care îmi sunt foarte dragi și de aceea e foarte important să câștigăm aceste două battle-uri pe care le mai avem în față, ca să pot intra cu toți în Semifinală”, a punctat Chef Sorin Bontea.

„Ai mei trebuie să dea tot pe ultima sută de metri, să fie o explozie de farfurii spectaculoase”, a spus Chef Cătălin Scărlătescu.

echipa-lui-sorin-bontea_battle-14-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Battle-ul 14 le aduce echipelor o temă cu pretenții de prim rang în lumea internațională a bucătăriei. Ștacheta este foarte sus: concurenții vor reproduce preparate fine dining ale unor Chefi celebri la nivel mondial, recreând plating-uri complexe, pentru care își vor pune la bătaie creativitatea și inventivitatea.

Se anunță o probă foarte grea. În momentul în care vobim de farfurii de stele Michelin, atunci ajungem la niște tehnici foarte complicate, iar timpul pe care noi îl avem la dispoziție aici nu este nici pe departe suficient”, a comentat Chef Dumitrescu.

Cei care vor da greutate cu votul lor celor mai reușite farfurii sunt oameni care vin, de asemenea, dintr-un domeniu creativ și inventiv – pentru că jurizarea rămâne, pentru a doua seară la Chefi la cuțite, în mediul artistic. De data aceasta, degustătorii sunt actori din filmul de succes Teambuilding. Cine va câștiga penultimul battle și ce surprize va aduce proba individuală eliminatorie telespectatorii vor afla urmărind ediția show-ului culinar difuzată de Antena 1 și AntenaPLAY în această seară, de la 20:30.

Amalia Esa a fost eliminată de la Chefi l cuțite 2023

Ediția de aseară a show-ului culinar a provocat cele trei echipe la o întrecere complicată de impunerea a două condiții: folosirea a trei ingrediente, dictate de Roata extremă, într-un preparat în 11 straturi. Cu gândul la victorie, toți cei trei Chefi au folosit amulete cu avantaje importante: Cătălin Scărlătescu a aruncat în joc amuleta care i-a permis să-l împrumute pe Constantin Onuț din echipa lui Sorin Bontea pe parcursul probei, Chef Bontea a putut găti, gusta și monta alături de concurenții săi grație unei amulete, în timp ce Chef Dumitrescu a preferat să folosească doar oportunitatea de a gusta din preparatul taberei sale.

Verdictul dat de actorii din serialul Lia a fost unul incomod: egalitate între echipa lui Sorin Bontea și cea a lui Florin Dumitrescu, fiecare trimițând la proba eliminatorie doar o parte dintre concurenți. Bătălia amuletelor a continuat, însă, și după confruntarea gastronomică. Chef Bontea i-a oferit Ninei Hariton puterea de a opri comunicarea verbală a trei concurenți la proba individuală, aceasta numindu-i pe Pablo, Laurențiu și Amalia. Iar Chef Scărlătescu a ales să ofere amuleta imunității concurentei sale, Anamaria Ijac, dar la finalul serii tot el a fost cel care a pierdut un om din echipă: Amalia Esa a fost eliminată din competiție.

amalia-eliminata-din-competitie_2Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  4 / 6

Sursa Foto: Antena 1

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton