Homepage  / Televiziune

Chefi la cuțite, 6 septembrie 2022. Seară emoționantă la show-ul culinar, cu povești de viață impresionate

Chefi la cuțite, 6 septembrie 2022. Seară emoționantă la show-ul culinar, cu povești de viață impresionate
5

de Roxana Mirea,

A fost o seară într-adevăr încărcată de mărturisiri tulburătoare la „Chefi la cuțite” 2022. Concurenții din ediția de ieri, 6 septembrie 2022, au venit cu farfurii pline de savoare, dar și cu povești care i-au impresionat pe cei trei jurați. Iată ce concurenții au venit aseară, 6 septembrie 2022, la „Chefi la cuțite” și cine dintre cei trei jurați a câștigat amuleta.

Concurenții care au venit la Chefi la cuțite, 6 septembrie 2022

Izabela Novac, antrenoare de tenis, a dezvăluit sacrificiile pe care le-a făcut alături de mama sa pentru sportul căruia i s-a dedicat din copilărie. Pentru a-și putea permite financiar să participe ca jucătoare de tenis la diverse turnee, Izabela a trecut prin experiențe grele.

„Ca să joc tenis, eu și cu mama am dormit în hosteluri, cu 5-6 persoane în cameră. Am dormit și într-o stație de metrou ca să pot juca tenis. Eram în Spania. Am ajuns, la un moment dat, să mă antrenez la peretele unui cimitir din Tunisia”, a povestit Izabela.

Mama mea a avut un accident, în 2019 a căzut din tren și mi-a spus că trebuie să continuu să merg la turneu. Așa că m-am dus de una singură în Georgia, cu bagajul în spate. Am schimbat două avioane, am luat un autobuz și, de undeva din Tblisi, am mers cu autostopul până în Tel Aviv, unde aveam turneul. Genul acesta de povești mi-au pavat drumul până aici. Mama mea a fost antrenoarea mea timp de cinci ani.

Nu puteam să-mi permit și un antrenor, și deplasări. Iar pentru mine, mama a învățat tenis și pregătire fizică – știa că trebuia să supraviețuiesc în tenis. Altădată, ne întorceam de la un turneu și am rezervat o mașină online de la Budapesta la Timișoara. Plătisem drumul pe aplicația respectivă, dar cu 10 km înainte de a ajunge în Timișoara, șoferul ne-a spus că trebuie să mai plătim încă o dată suma. Am refuzat. De ce să plătim de două ori același drum?! Așa că ne-a lăsat pe autostradă, în milocul nopții – eu și mama, două femei singure. Este cea mai impresionantă poveste din ceea ce am trăit”, și-a continuat Izabela destăinuirile, pastele tunisiene pregătite pentru jurați aducându-i 3 cuțite.

Povești impresionante de viață la „Chefi la cuțite” 2022

O altă poveste care vorbește despre cât de mult pot schimba forța și ambiția unui om drumul în viață este cea a Floricăi Boboi. La 37 de ani, Florica este bucătar și organizator de evenimente la Paris, dar drumul ei până acolo nu a fost deloc ușor.

„Vin din Țara Oașului. Am fost la Viena, apoi în Italia și ulterior la Paris. Am plecat la Viena în 2002, unde am muncit din greu în agricultură și câte 20 de ore pe zi, de la 3 dimineața la 11 seara, ca să câștig banii de mâncare și chirie. Soțul nu s-a regăsit, însă, deloc acolo, așa că am plecat în Italia, unde am muncit la curățenie. Apoi patronii pentru care lucram și-au deschis un restaurant cu fructe de mare. Așa am furat din meseria bucătarilor puțin câte puțin și am zis să încerc să fac asta. Ce au ei și eu n-am?! Am făcut o școală de bucătărie la Torino și, într-un final, am reușit să iau locul unui bucătar la restaurantul de fructe de mare”, le-a mărturisit ea juraților.

„Bucătăria cere foarte multe sacrificii”

Dar pentru că financiar, lucrurile nu erau echitabile, Florica a avut curajul să ia viața de la capăt, alături de familia sa, în Franța.

„Acolo am început să lucrez iar ca femeie de serviciu, pentru că nu știam limba franceză ca să mă angajez într-un restaurant. Dar nu era locul meu la curățenie, gândul meu tot la munca în bucătăria unui restaurant era. Soțul meu se opunea, însă, pentru că voia să stau acasă sâmbăta și duminica. Am făcut ce-a zis el, până la un moment dat, când m-am enervat. Eu sunt o fire bătăioasă, când vreau ceva, obțin. Dacă știu să fac altceva, de ce să stau aici?”

Așa a reușit Florica să-și împlinească visul – la început în restaurante italiene, apoi și în bucătării franceze.

N-a fost deloc ușor, fiind măritată, cu copii, pentru că știm bine că bucătăria cere foarte multe sacrificii. Timp de doi ani, eu nu mi-am petrecut weekendurile cu familia. Dar după doar o lună la un restaurant francez, am ajuns șefa angajaților din bucătărie. Patronilor le-a plăcut foarte mult de mine. Am lucrat cinci ani acolo, apoi mi-am deschis propria afacere – firmă de catering și organizare de evenimente pentru comunitatea românilor din Paris”, a povestit Florica Boboi, care a obținut 2 cuțite cu preparatul său, risotto cu fructe de mare.

O concurentă în vârstă de 15 ani, destăinuiri cutremurătoare

Finalul ediției Chefi la cuțite de aseară, 6 septembrie 2022, a adus destăinuiri cutremurătoare din partea unei concurente de doar 15 ani, din Maramureș. Nicole Szenași a pășit cu greu în platoul în care urma jurizarea farfuriei sale – crispy cu cartofi prăjiți. Astfel că tânăra concurentă le-a dezvăluit Chefilor tot calvarul prin care a trecut și din cauza căruia a ajuns să aibă dificultăți de deplasare.

„M-am născut cu un lipom de grăsime la coloană și atunci a început totul. Când doctorii au vrut să-mi scoată lipomul, mi-au atins doi nervi principali… De la trei ani am început să am probleme cu picioarele. Cred că am 14-15 operații. După primele operații nu aveam dureri, dar degetele mele de la un picior au început să se necrozeze. Așa că au fost nevoiți să-mi taie degetele. Am stat în ghips până la brâu cam o lună și jumătate, iar după aceea, m-am ales cu o gaură în piciorul stâng la gambă și o gaură în piciorul drept. Acum urmează să mai fac o operație pentru a-mi corecta piciorul stâng. Dar m-am obișnuit”, a mărturisit Nicole, care i-a impresionat pe Chefi cu zâmbetul luminos și energia frumoasă emanată pe tot parcursul evocării unor experiențe atât de dureroase.

Nicole-SzenasiIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

„E un trecut greu. Am trecut prin multe, însă am realizat că asta sunt, așa a fost să fie și mă bucur că sunt aici și că încerc experiențe noi. Am câțiva prieteni. Cu greu mi-am găsit persoane care să mă accepte. De mică am probleme cu bullying-ul. Din clasa întâi, copiii au început să se comporte urât cu mine. Mă loveau, mă împingeau, ma înjurau, mă scuipau, iar eu ca să mă înțeleg cu ei, cumpăram înghețată și le dădeam tuturor”, a mai spus Nicole, care a plecat fericită acasă, cu două cuțite.

Cine a câștigat amuleta la „Chefi la cuțite”, 6 septembrie 2022

În ediția „Chefi la cuțite” de ieri, 6 septembrie 2022, lupta pentru amuletă a fost jurizată de Marius Tudosiei, care l-a desemnat drept învingător pe Florin Dumitrescu, iar întrecerea din culise, care i-a provocat pe Chefi la un joc al ghicitorilor, a fost câștigată de Cătălin Scărlătescu.

Și în ediția de azi urmează o înfruntare pentru o amuletă importantă, cei trei jurați având de dat un examen foarte dificil. Tot în această seară, jurizarea Chefilor vine cu o premieră în istoria show-ului culinar: un verdict unic în cele zece sezoane Chefi la cuțite, pe care telespectatorii îl vor afla în această seară, la Antena 1.

Florin-Dumitrescu-castigatorIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  3 / 5

Ce se întâmplă la „Chefi la cuțite” – 7 septembrie 2022

Totodată, dezvăluirile emoționante ale concurenților pasionați de gastronomie continuă. Mihai Ene vine să le arate juraților cum se poate găti cu o singură mână. În vârstă de 30 de ani, Mihai și-a pierdut brațul stâng la doar 7 ani, după ce a fost diagnosticat cu cancer osos, iar mama sa a luat decizia că cea mai bună soluție era amputarea.

Următoarea întrebare pe care i-am adresat-o mamei a fost: „Eu o să mai am prieteni și soție?”. Dar m-am descurcat și, în general, mă descurc – sunt o fire perseverentă, nu mă dau bătut. Fac cam orice face o persoană cu două mâini. Oricine s-ar descurca, doar că nu a fost pus în acea situație. Nu sunt eu special. Și nu, nu am simțit că am o problemă sau un defect. Am încercat mereu să mă autodepășesc. Sunt o fire sportivă, competitivă și probabil asta m-a ajutat și moral. N-am avut nevoie de terapii. Joc fotbal și chiar destul de dur – mă ceartă soția când mai vin acasă cu o gleznă umflată”, a povestit Mihai.

Ce preparat le-a gătit concurentul juraților și care a fost decizia lor telespectatorii vor descoperi în a patra ediție Chefi la cuțite din această seară, la Antena 1, de la 20:30.

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton