Homepage  / Vedete străine

Lupta dramatică a Christinei Applegate: „Mă întorc acasă doar ca să mă bag înapoi în pat”. Lupta cu scleroza estee din ce în ce mai grea

Lupta dramatică a Christinei Applegate: „Mă întorc acasă doar ca să mă bag înapoi în pat”. Lupta cu scleroza estee din ce în ce mai grea
7

de Cristina Țapu,

Christina Applegate, în vârstă de 54 de ani, a oferit un nou update dureros despre starea sa de sănătate. Diagnosticată cu scleroză multiplă în 2021, vedeta a mărturisit recent într-un interviu pentru People că, în prezent, este „în mare parte imobilizată la pat”, din cauza durerilor și a simptomelor care s-au agravat în ultima perioadă.

Lupta zilnică a Christinei Applegate cu boala

„Viața mea nu e legată cu o fundă roz. Viața oamenilor, scuzați-mi expresia, e al naibii de grea uneori. Așa că sunt cât pot de sinceră și vulnerabilă”, a declarat Christina Applegate.

Durerea o ține în pat mare parte din zi, însă face un efort uriaș pentru fiica ei, Sadie, în vârstă de 15 ani. Vedeta spune că momentele în care o duce la școală sunt cele mai prețioase clipe ale zilei. „Vreau să o duc eu; e lucrul meu preferat. E singurul timp pe care îl avem doar noi două. Îmi spun: ‘Doar du-o în siguranță și apoi întoarce-te acasă ca să te poți băga înapoi în pat.’ Și asta fac.”

Christina-ApplegateIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Impactul sclerozei multiple asupra carierei

De când și-a anunțat diagnosticul, în 2021, Christina Applegate a ales să vorbească deschis despre impactul sclerozei multiple asupra vieții sale. Ea a detaliat problemele de mobilitate, durerea cronică și epuizarea extremă.

În ultimii ani, aparițiile publice au devenit tot mai rare. Actrița recunoaște acum cu onestitate că boala îi limitează sever activitățile zilnice și capacitatea de a mai lucra în ritmul de odinioară.

În paralel, vedeta se pregătește să lanseze volumul de memorii „You With The Sad Eyes”, programat să apară pe 3 martie. Cartea nu este doar despre boală, ci și despre parcursul ei în lumina reflectoarelor.

O copilărie marcată de traume și abuzuri

Volumul explorează copilăria ei ca star precoce, traumele trăite și relațiile toxice din trecut. Christina Applegate este fiica actriței Nancy Priddy, care s-a confruntat cu dependența de heroină.

Vedeta își amintește că între 3 și 7 ani a trăit „una dintre cele mai grele perioade”, într-un mediu instabil. A fost martora unor episoade de violență și consum de droguri din cauza bărbaților din viața mamei sale.

„Nu e deloc plăcut să-ți vezi mama plângând pe podea și să nu fii îngrijită”, a mărturisit actrița. Nici viața ei amoroasă nu a fost scutită de tragedii. Fostul ei iubit, Lee Grivas, a murit din cauza unei supradoze în 2008, la doar 26 de ani.

Sursă foto: Hepta – Profimedia

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Power Couple
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton