Homepage  / Televiziune

Oase și Maria Pitică, despre revenirea care a schimbat totul la Power Couple: „Am fost executați în câmp liber!”. EXCLUSIV

Oase și Maria Pitică, despre revenirea care a schimbat totul la Power Couple: „Am fost executați în câmp liber!”. EXCLUSIV
6

de Redactia Tvmania

Răsturnare de situație spectaculoasă în competiția „Power Couple”! După ce au simțit gustul amar al eliminării, Oase (Ionuț Dongo) și Maria Pitică au primit o a doua șansă nesperată din partea Addei și a lui Cătălin Rizea și au ajuns în semifinală. Cei doi ne-au vorbit în exclusivitate despre caruselul emoțional prin care au trecut și cum această „superputere” le-a resetat complet mentalitatea de concurs.

Oase, reacție după eliminarea de la Power Couple: „Am fost executați în câmp liber”

„Am luat tot ce se poate!” – este concluzia lui Oase după ce el și logodnica sa, Maria Pitică, au fost readuși în joc la Power Couple 2026. Deși prima eliminare a fost resimțită ca o „execuție”, revenirea i-a găsit pe cei doi mai motivați ca niciodată să demonstreze că locul lor este în marea finală.

„Era foarte important pentru noi să apucăm să jucăm toate jocurile. Am ieșit din competiție la prima abatere, când am fost puși la vot. Cum am zis noi, am fost executați în câmp liber! (râde).

După, când am aflat că ne-am întors, a fost o bucurie enormă pentru că am avut șansa să jucăm și să dovedim, ceea ce s-a și întâmplat, care sunt puterile noastre și ce putem să facem, mai ales că veneau probele de cuplu, unde mie mi se pare că am strălucit întotdeauna”, ne-a mai mărturisit Oase în exclusivitate pentru TVmania.ro.

Maria Pitică, momente de panică în proba de reintrare: „M-a paralizat total”

În același timp, logodnica lui Oase ne-a dezvăluit tensiunea pe care a trăit-o în acele momente. „Eu nu am înțeles nimic din toată perioada respectivă. Am fost într-un carusel emoțional foarte mare. Noi eram și am fost foarte implicați în probe în sine, în joc, în experiență.

Pentru noi, marele premiu era să jucăm toate probele și să jucăm până la capăt. Cumva, ne-a cam rupt sufletul faptul că am ieșit fix înainte de «marile bătălii» și am avut un moment de cădere emoțională, care s-a și văzut, la mine, la proba de reintrare în concurs.

S-au acumulat toate: stresul, eliminarea, posibilitatea de a reveni, miza foarte mare pe care o purta jocul respectiv pentru mine, astfel că toate adunate m-au paralizat total”, a explicat Maria Pitică.

Decizia care a schimbat totul: Cum i-au salvat Adda și Cătălin Rizea

Cum au reușit, totuși, Oase și Maria Pitică să meargă mai departe? După ce Adda și Cătălin Rizea au câștigat proba care i-a dus în semifinală, ultima superputere din concurs a dat ocazia ultimei echipe eliminate să revină în competiție. Adică… Oase și logodnica lui.

„Când am realizat că intrăm înapoi, a fost mind-blowing și cumva ne-a reactivat toate motoarele. Am zis: «Gata, nu poți să mai fii doborât emoțional sau obosit, e momentul să dai tot!»”, ne-a mai dezvăluit Maria Pitică.

Oase-si-Maria-Pitica-Power Couple-9Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Decizia Addei și a lui Cătălin Rizea a fost una care a schimbat dinamica show-ului. Gestul lor nu doar că a influențat clasamentul, dar a adus și un plus de tensiune și suspans în competiție. Prin această alegere, au demonstrat că în Power Couple nu contează doar forța sau strategia, ci și relațiile dintre concurenți.

Foto: Antena 1; Instagram

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Power Couple
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton