Cine este Teodora Racoș, ispită la Insula iubirii 2025, sezonul 9
Teodora Racoș este una dintre ispitele care promit să aprindă atmosfera în sezonul 9 al emisiunii „Insula Iubirii”, care revine pe micile ecrane începând cu 21 iulie. Stabilită în Marea Britanie de peste 12 ani, Teodora are 36 de ani și este specialistă în estetică medicală facială, având propriul său salon.
Cu o prezență dezinvoltă și o atitudine încrezătoare, Teodora nu se sfiește să iasă din zona de confort și este hotărâtă să le pună la încercare fidelitatea concurenților. „Îmi place să-i fac pe cei din jur să se simtă bine în prezența mea. Bunătatea este, din păcate, subapreciată în ziua de azi, iar eu îmi doresc să fiu un exemplu pozitiv”, spune Teodora despre motivația ei.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9
Teodora Racoș, despre experineța la Insula iubirii 2025
Despre experiența în Thailanda, unde a fost filmat show-ul, Teodora declară că a fost una de neuitat:
„Thailanda este superbă! Locația a fost de vis – pur și simplu îți taie respirația. A depășit toate așteptările mele, chiar dacă timpul liber a fost limitat și nu am avut ocazia să mă relaxez prea mult la soare”, a spus Teodora pentru Antena 1.
Întrebată cum ar descrie experiența „Insula Iubirii” în trei cuvinte, răspunsul a venit prompt: „Un roller coaster emoțional.”
De profesie asistent medical generalist și absolventă a două facultăți – Management în Industria Turismului (în România) și colegiul de asistență medicală din Londra – Teodora este o femeie asumată și echilibrată.
„Sunt o persoană calmă, răbdătoare și respectuoasă. Cred cu tărie că sufletul și generozitatea dau eleganță unei femei.”
Pe plan personal, Teodora a mărturisit că este singură de doi ani, dar nu exclude posibilitatea unei relații serioase dacă va apărea bărbatul potrivit.
Sezonul 9 al emisiunii „Insula Iubirii” promite răsturnări de situație spectaculoase, ispite îndrăznețe și momente tensionate, în care loialitatea și dragostea cuplurilor vor fi puse la grea încercare. Iar Teodora Racoș pare să fie una dintre ispitele care vor da tonul provocării în această vară.
Sursa foto-video: captură de ecran, Antena 1
Abonează-te la newsletterul TVMANIA și primește zilnic în inbox cele mai importante articole: știri din televiziune, interviuri exclusive, schimbări în grilele TV, premiere de filme și seriale, dar și noutățile momentului de pe platforme de streaming. Abonează-te aici: https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania
Citește și: