Homepage  / Televiziune

Formula 1. Cine transmite Marele Premiu al Japoniei. Unde se văd antrenamentele, calificările și cursa

Formula 1. Cine transmite Marele Premiu al Japoniei. Unde se văd antrenamentele, calificările și cursa
6

de Redactia Tvmania,

Formula 1 ajunge pe 5 și 6 aprilie în Japonia, pe legendarul circuit de la Suzuka. Gazdele au un motiv în plus de bucurie: favoritul lor, Yuki Tsunoda, a fost promovat la Red Bull şi va fi coechipierul campionului mondial Max Verstappen, chiar de la cursa din acest weekend.

Cine transmite Marele Premiu de Formula 1 al Japoniei

Antrenamentele vor fi transmise exclusiv pe AntenaPLAY, în timp ce calificările şi cursa vor fi la Antena 3 CNN şi pe AntenaPLAY, duminică, de la ora 8.00. Primele antrenamente din Japonia vor avea loc vineri, de la ora 05:30, respectiv 09:00, ȋn vreme ce a treia sesiune de antrenamente libere se va desfăşura sâmbătă, de la ora 05:30. Toate cele trei sesiuni vor fi live video în AntenaPLAY.

Calificările din Marele Premiu al Japoniei vor fi transmise sâmbătă, de la ora 09:00, în direct pe Antena 3 CNN şi live în AntenaPLAY. Etape din Formula 2, respectiv Formula 3, nu se vor desfăşura în acest final de săptămână. Acestea vor avea loc în următorul weekend de cursă, din Bahrain (11-13 aprilie). Primele două curse ale sezonului 2025 de Formula 1 au fost câştigate de piloţii McLaren.

În Marele Premiu al Australiei a triumfat Lando Norris, iar în Marele Premiu al Chinei, Oscar Piastri. Cursa de sprint din Shanghai a fost câştigată de Lewis Hamilton, obţinând astfel primul său succes la Ferrari. După primele două etape, Lando Norris e lider în clasamentul piloţilor, cu 44 de puncte, ȋn vreme ce Max Verstappen se clasează pe doi, cu 36, iar podiumul e completat de George Russell, cu 35 de puncte.

Marele premiu Formula 1 – Japonia (sursa foto – Formula 1) (7)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

La constructori, McLaren e lider, cu 78 de puncte obţinute după primele două curse. Pe locul secund se clasează Mercedes, cu 57 de puncte, piloţii echipei germane, Kimi Antonelli şi George Russell, având rezultate solide în acest start de sezon.

În sezonul precedent, cursa din Japonia a fost câştigată de Max Verstappen. Podiumul a fost completat de Sergio Perez şi Carlos Sainz. Pilotul olandez a câştigat, de altfel, ultimele trei ediţii ale Marelui Premiu din Japonia.

Programul Marelui Premiu al Japoniei

Vineri

Antrenament 1 – 05:30, AntenaPLAY

Antrenament 2 – 09:00, AntenaPLAY

Sâmbătă

Antrenament 3 – 05:30, AntenaPLAY

Calificări – 09:00, Antena 3 CNN şi AntenaPLAY

Duminică

Cursa – 08:00, Antena 3 CNN şi AntenaPLAY.

Toate etapele competiţiei Formula 1, Formula 2 şi Formula 3 pot fi urmărite integral pe platforma AntenaPLAY. Antena rămâne și anul acesta casa Formulei 1 în România.

Sursă foto: Antena 1 – AntenaPlay

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton