Vrei să citești cărți care să te impresioneze cu adevărat, însă nu știi ce să mai alegi? În cazul acesta, îți recomandăm câteva titluri de pe BOOKZONE, scrise de către Radu Paraschivescu. Autorul este extrem de cunoscut și cu siguranță te vor cuceri cărțile scrise de acesta de la primele pagini citite. Înainte de a-ți prezenta cărțile, vrem să îți vorbim puțin și despre autor.
Radu Paraschivescu s-a născut în anul 1960 la București. Cariera sa este una complexă și de mare succes, fiind jurnalist, prozator, traducător și redactor de carte. O bună parte din carieră a predat limba engleză. De menționat și faptul că a lucrat și ca bibliotecar și documentarist. Nu este străin nici de televiziune, în trecut prezentând două emisiuni TV. În prezent, are o rubrică într-o emisiune radio.
Toate persoanele care au citit cărțile lui Radu Paraschivescu susțin că sunt cu adevărat diferite și că oricine va citi măcar câteva pagini din una, va dori să citească și mai mult. Iată care sunt cărțile pe care le poți comanda de pe BOOKZONE.
Începem cu Podul Diavolului de Radu Paraschivescu, fiind cea mai recent publicată, în anul 2022. Este o carte de ficțiune, astfel că dacă îți place acest gen, cu siguranță o vei găsi interesantă. Acțiunea cărții se petrece într-o așezare din apropierea râului Lot: Saint-Cirq-Lapopie. Aceasta este prezentată ca fiind o destinație turistică, însă lucrurile nu sunt tocmai roz în realitate. Mulți turiști cad în plasă, ademeniți de fotografiile deosebite pe care le-au văzut. Când ajung la destinație, își dau seama că totul a fost o minciună. Dincolo de peisajele deosebite, se află multe neliniști ale localnicilor și pericole la tot pasul. Ce nu știu turiștii care aleg să își petreacă vacanța aici este că între mica așezare turistică și orașul străbătut de muschetarii lui Dumas, Pont Valentre de Cahors este o legătură destul de strânsă. Se pare că fiecare pod este blestemat, iar Pont Valentre nu face excepție. Motivul? Aparent o încălcare a pactului cu diavolul. Această carte este o adevărată capodoperă literară, un roman plin de mister, cu surprize la tot pasul. Cititorii se pot plimba prin locuri la care nu se așteptau: de la peșteri preistorice la restaurante cu stele Michelin.
Tot din anul 2022 îți recomandăm și romanul Omul care mută norii. Aparent, este o carte despre oameni obișnuiți, până citești mai în detaliu. Viața unui bărbat este dominată de o cifră. Un altul ajunge de pe o bancă dintr-un parc direct într-un show din centrul Capitalei, un show de imitație. Vei putea citi și o povestire bizară despre cum lucrurile scapă de sub control în Roma. Acest roman prezintă șapte povești întâmplate în diferite colțuri ale Europei, inclusiv București.
Dacă ți-am atras atenția cu aceste cărți, nu uita că poți comanda și alte cărți de ficțiune de la cea mai mare librarie online, BOOKZONE, inclusiv cărți scrise de Radu Paraschivescu.
Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
10:30
Vorbeşte lumea
AP
"Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
13:00
Ştirile Pro TV
În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
14:00
Lecţii de viaţă
AP
"Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
15:00
La Măruţă
AP
Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
17:00
Ştirile Pro TV
Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
18:00
Ce spun românii
Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
19:00
Ştirile Pro TV
Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
20:30
Românii au talent
AP
Fiecare vineri seară va scoate la iveală momente nemaiîntâlnite, care vor ține telespectatorii cu sufletul la gură. Dinamismul show-ului va fi întreținut de gazdele...
00:15
Clanul
O acțiune ce nu trebuie ratată. O distribuție ce va ridica fiecare scenă la cel mai înalt nivel. O poveste încărcată de intrigi și momente neașteptate. Bazat pe...
02:15
Las Fierbinţi
12
Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
04:00
Vorbeşte lumea
AP
"Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
08:00
'Neatza cu Răzvan şi Dani
De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
12:00
Observator
Andra Petrescu, Andreea Țopan și Valentin Butnaru fac echipă la pupitrul Observator Antena 1, de la ora 12.00. Programul s-a impus drept lider al segmentului orar...
14:00
Mireasa
AP
Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
17:00
Observator
Olivia Păunescu şi Florin Căruceru prezintă, de luni până vineri, Observator ora 17. Cătălin Oprișan intră în rolul de povestitor din culisele marilor povești de...
18:00
Preţul cel bun
"Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
19:00
Observator
Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
20:30
În siguranţă
12
După ce mafia rusească îi ucide familia, Luke, un expert în arte marţiale, crede că nu mai are pentru ce trăi: de fiecare dată când se ataşează de cineva, mafia...
22:30
John Wick
15
An de productie: SUA 2014 După moartea subită a iubitei sale soţii, John Wick primeşte un ultim cadou de la ea: un pui de beagle - o căţeluşă pe nume Daisy, şi un...
00:30
America Express - Drumul aurului
AP
04:00
Poveşti de familie
AP
Serialul "Poveşti de familie" este o antologie de poveşti inspirate de probleme cât se poate de actuale pentru societatea românească. Bazat pe formatul internaţional...
05:00
Preţul cel bun
"Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
Yildiz si Zeynep sunt surorile în jurul cărora se construieşte povestea, două caractere foarte diferite; dacă Yildiz considera că fericirea consta într-o căsătorie...
09:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D le oferă telespectatorilor informațiile de care au nevoie în fiecare dimineață. La pupitul grupajului informativ de la ora 07:00 se va afla Cristina...
10:00
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
12:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Telespectatorii...
13:00
În căutarea adevărului
AP
Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
15:00
Jocul cuvintelor cu Dan Negru
AP
În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
16:30
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
19:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
20:00
Preţul Fericirii
AP
Synopsis: Tânăra şi înverşunata Yildiz (Eda Ece), va avea parte de surprize uriaşe din partea fostului soţ Halit (Talat Bulut) iar reacţia frumoasei femei va fi...
22:30
Jocul cuvintelor cu Dan Negru
AP
În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
00:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
01:00
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
03:15
Aripi frânte
AP
În centrul poveştii se află Zeynep (Melis Tüzüngüç), Emre (Emir Ozden), Cemre (Gizem Günes) şi sora lor mai mică, Aysun (Eliz Nese Çagin), care rămân într-o sărăcie...
05:15
Teo Show
AP
Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...