Concurenții de la Desafío: Aventura, noul show pe care îl pregătește Pro TV, au plecat spre Thailanda marți, 4 noiembrie, pregătiți pentru una dintre cele mai intense aventuri ale vieții lor. Echipele au urcat în avion cu emoții și entuziasm, știind că urmează confruntări dure și provocări spectaculoase.
Daniel Pavel, prezentatorul emisiunii, se află deja în Thailanda. El a plecat în urmă cu câteva zile.
Ce mesaj a scris gazda
„Pentru prima oarǎ în Asia, Thailanda, Bangkok pentru mine însă nu pentru prima oarǎ în spațiu de credințǎ buddhist. Dragon la dragon trage şi atrage focul pasiunii cu care ne facem profesia. Dar fǎrä smerenie şi dragoste nimic nu e. Un tǎrâm al zâmbetelor, plecăciunilor respectuoase şi deferente, ținutul Thailandei te trece de la garda de muay-thai, la masajul deep tissue thai, în câteva clipe. Cam cât îi yang-ului soarelui sǎ lase loc yin-ului lunii în apele de poveste ale râului Chao Praya. #soon”, a scris el recent.
De asemenea, el a mai scris în urmă cu câteva zile că îi place aventura, dar îi e greu să se despartă de Ana, soția lui.
„M-am nǎscut pe cărările şi drumurile de poveste ale României și mult mi-a plăcut plecatul. Și-mi place cǎ ǎsta îmi e tribul şi adn-ul – explorarea, aventura. Descoperirea de noi și noi minuni ale Domnului.
Mai ştiu însǎ cǎ Partir c’est mourir un peu deci când îmi iau rǎmas bun, pe curând de la soția mea, Ana mea, Zâna mea Aurie – întotdeauna e cu o “dulce blasfemie” şi lacrimi, şi nebunie, şi dor”, a povestit acesta pe Instagram.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10
Emisiunea Desafio Aventura aduce în prim-plan o competiție complexă, desfășurată în mijlocul naturii, unde concurenții vor fi testați fizic, psihic și emoțional.
Cu experiență vastă în producțiile de aventură, Daniel Pavel revine pe micul ecran într-un format complet nou, care combină spiritul competiției cu dimensiunea umană a reality-ului.
Cine face parte din echipa Norocoșii
Delia Salchievici, Sergiu Califar, Alina Ceban, Nicolae Lupșor, Florin Prunea, Bettyshor, Ian (Anghel Bogdan Georgian), Codruța Sanfira.
Cine sunt concurenții din echipa Luptătorii
Vladimir Drăghia, Dumbo (Alexandru), Meila Codruța (Coco), Iuliana Dup, Alina Oprea, Babasha, Dr. Cezar Amititeloaie, Condrea Luiza.
Cine sunt concurenții din echipa Visătorii
Rafael Szabo, Valentin Tănase, Andreea Boldeanu, Aurora Ghinoiu, Vasile Lucian, Cristina Aiello, Nadin Gherman, Nicoleta Mirea.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 4 / 10
Regulile show-ului Desafio: Aventura
Desafio Aventura este un reality game show care îmbină competiția sportivă, strategiile de echipă și dinamica socială dintre concurenți. Formatul aduce o serie de elemente inovatoare, care îl diferențiază de orice alt program de gen difuzat până acum la televiziunea românească.
Concurenții sunt împărțiți în trei echipe distincte:
- Norocoșii
- Luptătorii
- Visătorii
Fiecare grup are o identitate proprie și un ADN specific, reprezentând tipologii diferite de oameni: cei care mizează pe noroc, cei care se bazează pe forță și perseverență, și cei care urmează visul, creativitatea și intuiția.
Competiția se va desfășura în jurul unor teritorii variabile, pentru care echipele vor lupta săptămânal. Existența acestor trei zone oferă show-ului o dinamică aparte:
- Vila de lux, destinată celor care câștigă rundele și se pot bucura de confort;
- Satul localnicilor, unde concurenții trăiesc în condiții moderate și trebuie să se integreze în comunitate;
- Pustiul, locul aspru unde ajung cei care pierd, confruntându-se cu lipsuri și dificultăți.
Distribuția echipelor în aceste spații se schimbă de la o săptămână la alta, în funcție de rezultatele competiției. Astfel, nimeni nu este în siguranță, iar traseul fiecărei echipe poate trece rapid de la confort la supraviețuire.
Foto: Pro TV, Instagram
Citește și:
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.