Homepage  / Știri / Televiziune

Connect-R a câștigat cea de-a cincea gală „Te cunosc de undeva!”, cu primul sau rol în travesti, Tina Turner

Connect-R a câștigat cea de-a cincea gală „Te cunosc de undeva!”, cu primul sau rol în travesti, Tina Turner

de Redactia Tvmania

Cea de-a cincea gală „Te cunosc de undeva!” a actualului sezon a fost câștigată, sâmbătă seara, de Connect-R, cu o spectaculoasă transformare în Tina Turner. Acesta a fost primul travesti al artistului, pe scena show-ului prezentat de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși.

Cu noi transformări magice au urcat concurenții pe scenă, sâmbătă seara, la “Te cunosc de undeva!”, dar și cu un moment special pe care Ana Baniciu l-a susținut, în deschiderea galei, alături de un invitat surpriză, actorul Marius Bodochi.

Cei doi s-au trransformat în regretații Mălina Olinescu și Adrian Pintea si au cântat piesa “Iubirea noastră”, realizând un moment extrem de sensibil, care i-a emoționat până la lacrimi pe juratul Cristi Iacob și prezentatorul Cosmin Seleși.

Sâmbătă seara, la “Te cunosc de undeva!”, Carmen Rădulescu a interpretat un rol în travesti, transformată  în cunoscutul artist italian Eros Ramazzotti, Romică Țociu a fost Marius Moga și le-a promis aproape tuturor colegilor și juraților câte o melodie, creație proprie, iar Ana Baniciu și Raluka  au urcat pe scenă transformate în surorile Antonia și Encarnasion Salasar, adică Azucar Moreno. Pentru rolul P!nk, pe care l-a interpretat sâmbătă seara, Alin Gheorghișan a învățat să meargă pe tocuri înalte mai bine decât multe reprezentante ale sexului frumos, iar Alexandra Velniciuc a îmbrăcat un costum popular moldovenesc, împrumutat de la jurata Ozana Barabancea, o mare iubitoare a portului românesc, ca să o imite pe Mioara Velicu. Barbara Isasi, de la Mandinga, a fost Shoniwa Shingai, solista grupului Noisettes, o artistă foarte talentată născută la Londra din doi părinți care au emigrat din Zimbabwe, Jean de la Craiova a întruchipat un francez cool și dezinhibat, Manu Chao, iar Mihai Trăistariu a fost o artistă extravagantă, cu o viață tumultoasă, italianca Patty Pravo.

La finalul serii, jurații Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob și Aurelian Temișan, dar colegii de la canapea au decis că cea mai reușită transformare a galei a fost cea a lui Connect-R, care a imitat-o pe incredibila Tina Turner.

Momentele coregrafice ale galei fost susținute de Furnix Team, baletul condus de Furnica, iar Gianina Corondan i-a invitat pe telespectatori în culisele transformărilor. Tot ea i-a desemnat pe cei doi artiști care vor susține sâmbăta viitoare momentul special al galei: Alexandra Velniciuc și Romică Țociu. În ce personaje se vor transforma aceștia, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 13 octombrie, de la ora 20.00, numai la “Te cunosc de undeva!”.

 

 

 

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton