Pe 10 aprilie, Netflix lansează sezonul al șaptelea al excepționalului serial „Oglinda neagră”. Noile episoade își confruntă, din nou, eroii cu tehnologii sofisticate și cazuri bizare, de-a lungul unor povești pasionante, care – așa cum au făcut-o de la premiera serialului – nu ne pot lăsa indiferenți.
Cuprins
Cuprins
În 2011, când lansa în eter serialul „Oglinda neagră” (recompensat cu BAFTA, cu 6 premii Emmy și cu numeroase alte trofee importante), scenaristul și producătorul britanic Charlie Brooker îmbogățea semnificativ peisajul televiziunii cu un șir de povești sumbre, satirice și filosofice despre cele mai surprinzătoare laturi ale firii omenești. Construind cu vervă și din unghiuri mereu neașteptate fiecare episod, serialul își confrunta eroii cu provocările, bizareriile și pericolele lumii de azi, utilizând strălucit actori de clasă, puși mereu în fața unor situații și personaje rarisime și extrem de ofertante.
Cu noul sezon, al șaptelea, „Oglinda neagră” își continuă oferta de povești irezistibile, având, din nou, nume excepționale în distribuție. Noile povești șochează uneori, alteori creează tristețe apăsătoare, predispun la visare și romantism, uimesc și intrigă, dar își păstrează intacte seducția și surpriza. Scenarist, producător și prezentator TV, Charlie Brooker distilează în scenariul viu și palpitant al serialului inclusiv experiența sa de desenator, producător de reclame pentru jocuri video și jurnalist pentru PC Zone. Ca în aproape toate sezoanele precedente ale serialului (cu excepția celui de-al șaselea, care abordează o stilistică diferită), el jonglează cu ușurință printre device-uri futuriste, împletind povești de dragoste cu tratamente revoluționare, despărțiri definitive cu evocări sofisticate, reinterpretări avangardiste ale unor succese cinematografice cu elanuri demiurgice susținute de dinamici spațio-temporale încă greu de cuprins de mintea omenească.
„Puteți să vă așteptați la un amestec de genuri și stiluri. Avem șase episoade de data aceasta, iar două dintre ele sunt, în principiu, lungmetraje. Unele dintre ele sunt de-a dreptul deranjante, altele sunt destul de amuzante, iar altele sunt emoționante”, a declarat Charlie Brooker la un recent eveniment Netflix. El a mai precizat că „toate sunt povești SF, că s-a revenit la elementele de bază ale producției în multe privințe” și că fanii vor vedea acum și o continuare a deja clasicului episod „USS Callister”, care deschidea spectaculos sezonul patru.
Totul contribuie, și de această dată, la contrapunerea imperfecțiunilor omenești și a tehnologiei reci, perfecte, implacabile, care amenință, în cele mai multe dintre cazurile ilustrate, să ne distrugă rapid și definitiv. În fond, serialul „Oglinda neagră” reușește ce a reușit mereu literatura bună de anticipație: să pună întrebări importante, să formuleze coerent spaimele care animă societatea și omenirea la un moment dat, să construiască viitoare lumi plauzibile. Poveștile lui Charlie Brooker ne arată falii de realitate virtuală, spaime, disperare, dar și visuri, speranțe, iubire, căutare, subliniind importanța memoriei afective, la care – cel puțin deocamdată – inteligența artificială nu are acces.
Preocupat de limitele comportamentului nostru, de intensitatea iubirii, de puterea de sacrificiu, de vanitate și de complexul demiurgic, serialul apasă deseori pe contrastul tot mai mare dintre performanțele tehnologice apărute pe repede înainte și slăbiciunea încorporată în structura noastră, accesând cu abilitate momentul concret al ciocnirii acestora.
Fie că vorbește despre cinema și despre structura sa fascinantă, despre omnipotența reclamelor și sloganurilor, despre distopii spațio-temporale, despre erori afective, despre ambiții nestăvilite și instincte ucigașe, „Oglinda neagră” rămâne un thriller captivant, cu o puternică încărcătură filosofică și simbolică. Așa cum a făcut-o de la bun început, serialul ne oferă interpretări memorabile, efecte vizuale remarcabile și un șir de povești înscrise în universuri coerent structurate. Unul dintre cele mai tulburătoare momente ale noului sezon este cel în care un programator genial spune: „Sălbăticia e un software defect. Avem același software de mii de ani, deci avem zero evoluție, suntem teritoriali, egoiști, aroganți și violenți”.
Câțiva dintre actorii pe care ne face oricând plăcere să-i urmărim, printre care Harriet Walter, Emma Corrin, Paul Giamatti, Tracee Ellis Ross, Peter Capaldi sau Will Poulter, dau viață unor personaje mult mai complexe decât în aproape orice altă producție a momentului. Toți acești eroi, fie că se visează demiurgi, că își protejează persoana iubită, că au nevoie de validare, de confirmare, de companie, reușesc să sintetizeze mai toate angoasele semnificative ale prezentului și ale viitorului apropiat.
Despre „Oglinda neagră” s-a spus că este „«Zona crepusculară» a erei digitale” (Charlie Brooker inspirându-se, de altfel, din legendarul serial creat de Rod Serling) și că este „Un serial aflat la câteva minute distanță de noi”. Cu încărcătura sa simbolică bogată, distribuția și realizarea impecabilă și poveștile sale neliniștitoare, „Oglinda neagră” este o experiență de vizionare remarcabilă, care își răsplătește mereu publicul și care se pricepe, să creeze întotdeauna o anticipare pasionantă. Sau, ca să-l parafrazăm pe Charlie Brooker însuși, „Mai sunt doar șase episoade până la următorul sezon”.
O: Black Mirror, Marea Britanie, 2011 R: Toby Haynes, Ally Pankiw D: Harriet Walter, Peter Capaldi, Emma Corrin, Paul Giamatti, Chris O’Dowd, Rashida Jones, Cristin Milioti, Issa Rae, Tracee Ellis Ross, Awkwafina, Will Poulter
Citește și: