Alexandru, fiul Ralucăi Bădulescu, a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultimii ani. Din adolescentul timid s-a transformat într-un tânăr încrezător, cu tatuaje și un aer cool, iar mama lui este extrem de mândră de el.
Alexandru, fiul Ralucăi Bădulescu, a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultimii ani. Din adolescentul timid s-a transformat într-un tânăr încrezător, cu tatuaje și un aer cool, iar mama lui este extrem de mândră de el.
Cuprins
Cuprins
Anul acesta, Alex a împlinit 22 de ani, iar mama lui nu a ratat ocazia să-l sărbătorească public, cu o fotografie care a atras atenția fanilor.
Transformarea lui Alexandru este vizibilă cu ochiul liber – din adolescentul timid s-a transformat într-un bărbat în toată regula. Ziua lui de naștere, pe 18 martie, a prins-o pe Raluca departe, la filmările pentru Asia Express, dar acest lucru nu a oprit-o să-i trimită un mesaj emoționant.
De altfel, Raluca nu ratează niciodată ocazia de a vorbi cu mândrie despre fiul ei. În numeroase interviuri, Raluca a subliniat cât de apropiată este relația lor: „El nu mă vede doar ca pe o mamă, ci și ca pe cea mai bună prietenă”, povestește ea cu emoție.
Când a aflat că Raluca va intra în competiția Asia Express, Alex a fost în culmea bucuriei. La fel și părinții Ralucăi, care au susținut-o din plin după ce a luat această decizie curajoasă.
„Fiul meu a fost în extaz. Asia Express este un fenomen urmărit de toată lumea, un show care îi captivează pe toți. Copilul, prima dată, a fost uimit. M-a întrebat: «Ești pregătită pentru așa ceva? Tu ai văzut ce se întâmplă acolo?». Nu doar că am văzut, dar mă și cunosc cu mulți dintre foștii concurenți, cărora le-am cerut detalii despre întreaga experiență.
Revenind, asta a fost reacția lui imediată: bucuria a fost enormă. Și părinții mei sunt foarte încântați. Și lucrul acesta mă obligă într-un fel să fac performanță. De-asta am niște emoții uriașe și vă rog să-mi țineți pumnii și să fiți alături de noi la fiecare pas pe Drumul Eroilor”, a declarat Raluca Bădulescu pentru Libertatea.
Alex este singurul copil al Ralucăi din căsnicia cu Vali Pungă. Cei doi au fost căsătoriți timp de patru ani, iar în 2006 au decis să meargă pe drumuri separate, rămânând însă legați pentru totdeauna prin fiul lor.
Raluca știe mereu cum să stârnească interesul publicului, iar participarea la Asia Express a fost un moment de neuitat, mai ales că a pornit pe „Drumul Eroilor” alături de fostul soț, Florin Stamin.
Puțini știu însă că Florin este, de fapt, al doilea fost soț al Ralucăi. Vedeta a mai trecut printr-o căsnicie înainte să-l cunoască pe acesta, iar viața ei personală a fost mereu la fel de plină de surprize ca aparițiile sale spectaculoase la evenimentele mondene sau pe micul ecran.
Sursă foto: Instagram
Abonează-te la newsletterul TVMania și primești direct pe email cele mai noi știri și recomandări TV! https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania
Citește și: