Cum arată vila în care locuiesc Ștefan Bănică și Lavinia Pîrva
Aflată în zona Tei din Sectorul 2 al Capitalei, reședința artistului impresionează prin arhitectură și intimitate. Încadrată de o curte luxuriantă, casa este un adevărat sanctuar în inima agitației urbane.
Grădina plină de vegetație oferă o oază de relaxare și frumusețe, fiind locul ideal pentru zilele de vară. Așa cum era de așteptat, din curtea încăpătoare nu lipsește piscina, unde familia își petrece timpul liber.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 35
De asemenea, interiorul casei reflectă pasiunea pentru muzică a proprietarului. În livingul spațios se află un pian, la care Ștefan Bănică obișnuiește să cânte foarte des, transformând casa într-o sală de concerte privată.
Cât costă proprietatea și detalii despre construcție
Vila se remarcă printr-o construcție impunătoare, structurată pe patru niveluri: subsol, parter, etaj și mansardă.
Valoare: Estimările plasează valoarea imobilului în jurul sumei de 1.000.000 de euro. Doar terenul din această zonă exclusivistă este evaluat la aproximativ 500.000 – 600.000 de euro.
Suprafață: Construcția are aproximativ 200 de metri pătrați, iar împreună cu terenul generos și cele două garaje, proprietatea ajunge la o suprafață totală de circa 300 de metri pătrați.
Istoricul casei: De la Andreea Marin la Lavinia Pîrva
Reședința a fost edificată în anul 2007, într-o perioadă în care Ștefan Bănică era căsătorit cu Andreea Marin. Prezentatoarea TV a locuit o vreme în această vilă, însă după divorț s-a mutat în Pipera, într-o altă casă spațioasă, unde locuiește astăzi alături de fiica sa, Violeta.
În prezent, vila din Tei este căminul Laviniei Pîrva și al lui Ștefan Bănică. Pe rețelele de socializare, cei doi au împărtășit uneori imagini din intimitatea casei, surprinzând momente de veselie, cum ar fi joaca dintre fiul lor, Alexandru, și sora sa mai mare, Violeta.
Viața de familie și armonia din cuplu
Lavinia Pîrva a devenit mamă în anul 2019 și, de atunci, prioritățile ei s-au schimbat. S-a dedicat creșterii lui Alexandru, având sprijinul mamei sale și alegând să nu apeleze la o bonă.
Pandemia a adus un moment de respiro neașteptat pentru cei doi artiști.
„Am avut foarte mult timp și eu și Ștefan, nu a mai fost nevoie să plecăm. De data asta am stat cu cel mic și a fost extraordinar de bine. Se simte, se vede. Eu mi-am dorit foarte mult să stau alături de copil și Ștefan la fel”, povestea Lavinia în emisiunea lui Cătălin Măruță.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 30 / 35
Artista consideră că relația cu Ștefan Bănică a fost scrisă în stele.
„Cred că, dacă doi oameni trebuie să se întălnească, dacă este menit să fie împreună, atunci așa se va întâmpla. (…) Dacă e vorba despre căsnicia mea, să știi că nu m-aș fi gândit niciodată. Eu, de fapt, am și o vorbă: dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, povestește-i despre ce vei face tu în viitor. Niciodată nu am stat sa programez”, mărturisea ea, în cadrul unei emisiuni moderate de către Oana Turcu.
Sursă foto: Instagram Lavinia Pîrva – Ștefan Bănică Jr.
Citește și:
Actorii turci ai momentului