Homepage  / Știri

Damon Lindelof („Lost”) ştie că e urât de fani

Damon Lindelof („Lost”) ştie că e urât de fani

de Redactia Tvmania

Asociaţia Criticilor de Televiziune americani şi-a acordat premiile în weekend-ul trecut, iar serialul „Lost: Naufragiaţii” a cules un trofeu, pentru cel mai bun serial dramatic, la egalitate cu „Breaking Bad”.

Dintre discursurile ţinute pe scenă s-a remarcat cel al lui Damon Lindelof, co-creatorul serialului cu naufragiaţi care a început în 2004. Nymag.com scrie că acesta nu s-a lăudat cu premiile căpătate de producţie de-a lungul timpului, şi nici nu a mulţumit nimănui, alegând în schimb să citească cinci dintre cele mai negative mesaje primite pe Twitter, după difuzarea ultimului episod din „Lost: Naufragiaţii” în SUA, pe 23 mai.

Mai jos puteţi citi cele cinci insulte primite din partea fanilor dezamăgiţi:

.

1. „Hei, nenorocitule! În loc să mergi prin Europa cu rucsacul în spate sau ce faci acum, nu mai bine mi-ai da înapoi şase ani din viaţă?”

2. „Acesta e primul meu tweet. Mi-am făcut cont special pentru a-ţi spune cât de mult m-ai dezamăgit”.

3. „Te-a mai acuzat cineva că eşti un terorist emoţional? Şi caută semnificaţia acestor cuvinte: concluzie şi explicaţii reale.”

4. „Eşti jalnic. Te rog mult, nu strica Star Trek-ul cu un final în purgatoriul Klingonian.” (Damon Lindelof a produs pelicula „Star Trek” din 2009 şi ar putea fi implicat şi într-o continuare)

5. „Eşti un mincinos. N-ai ştiut niciodată nimic, ai inventat totul, ne-ai trădat pe toţi. M-ai trădat şi sper să putrezeşti, nenorocitule.”

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton