Dan Negru, „monument istoric” pe Valea Oltului: „O știu de 30 de ani”
Aflat în tranzit pe unul dintre cele mai circulate drumuri din țară, Dan Negru a oprit pe Valea Oltului pentru a transmite un mesaj tăios fanilor săi. Prezentatorul, care face naveta pe ruta Timișoara–București de trei decenii, a remarcat cu amărăciune că infrastructura a rămas blocată în timp.
„Propun să devină monument istoric curba asta de pe Valea Oltului. O știu de vreo 30 de ani, de când fac naveta Timișoara–București. Cei care ajungeți mâine aici, de 1 Mai, să-mi trimiteți poze”, a scris „Regele audiențelor” pe rețelele sociale, ilustrându-și mesajul cu piesa „Pușca și cureaua lată”.
Citește și: Dan Negru rupe tăcerea: Lucrul neștiut care îl scoate din minți în mediul online. „O să lupt cu toate forțele!”
Întâlnirile cu marii politicieni și marea întrebare nerespectată
În cei 30 de ani de televiziune, Dan Negru a avut ocazia să interacționeze cu cele mai importante figuri politice ale României post-decembriste. Vedeta a făcut o listă impresionantă de nume, însă mărturisește că are un regret: nu i-a întrebat unde se duc banii din taxele românilor.
„I-am întâlnit pe toți: Coposu, Băsescu, Iliescu, Iohannis. Și pe ăștia noi, Fritz, Simion, Bolojan, Grindeanu… Cu unii am filmat, pe alții i-am prezentat prin diverse spectacole, dar nu m-am gândit să-i întreb o banalitate: unde-s banii mei din impozite, dacă această curbă arată la fel de 30 de ani?”, a punctat prezentatorul.
Citește și: Dan Negru, proiect secret cu Selly în vara anului 2026! Ce se va întâmpla în noua stațiune Nibiru
„Doar n-o fi statul tâlharul care mă așteaptă la curbă?”
Reflecția lui Negru a căpătat o notă sumbră la final, acesta comparând inacțiunea statului cu un jaf la drumul mare. Revolta sa vine într-un moment în care mii de români pornesc la drum spre munte sau mare pentru minivacanța de 1 Mai, fiind nevoiți să îndure aceleași condiții de trafic ca acum trei decenii.
„Și m-a speriat un gând, aici în curbă: doar n-o fi statul tâlharul care, de 30 de ani, mă așteaptă la curbă să mă jefuiască? Doamne ferește!”, a încheiat Dan Negru.
Postarea lui Dan Negru:
Sursa foto: Facebook / Dan Negru
Citește și:
Actorii turci ai momentului