Homepage  / Vedete străine

Daniel Craig și Rachel Weisz, exemplu de eleganță pe covorul roșu de la Veneția. Cuplul a fost în centrul atenției

Daniel Craig și Rachel Weisz, exemplu de eleganță pe covorul roșu de la Veneția. Cuplul a fost în centrul atenției
20

de Cristina Țapu,

Daniel Craig și soția acestuia, Rachel Weisz, au făcut furori pe covorul roșu al Festivalului de Film de la Veneția. Actorul a pășit la brațul soției sale, cu doi ani mai tânără decât el, iar fotoreporterii nu și-au putut lua privirea de la ei, cuplul oferind un exemplu de eleganță și rafinament.

Daniel Craig și Rachel Weisz, exemplu de eleganță pe covorul roșu de la Veneția

Daniel Craig a apărut pe covorul roșu alături de soția sa, Rachel Weisz. Actorul din James Bond, în vârstă de 56 de ani, și actrița de origine evreiască, cu doi ani mai tânără, s-au cunoscut în timpul facultății, dar s-au căsătorit abia după 25 de ani, în anul 2011.

Daniel Craig Rachel Weisz red carpet Queer 2024 VeniceIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 20

Craig a sosit în orașul lagunelor pentru a-și promova cel mai recent film, „Queer”. Acest film este înscris în competiția pentru Leul de Aur. Povestea urmărește un expatriat american în Ciudad de México, care devine obsedat de un tânăr student. Acțiunea se desfășoară în anii 1950, iar rolul a fost unul solicitant pentru Daniel Craig. La conferința de presă, celebrul actor a vorbit și despre filmarea scenelor cu tentă sexuală.

81st Mostra – Queer ScreeningIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  14 / 20

„Ştiţi la fel de bine ca mine că nu există nimic intim în filmarea unei scene de sex. Camera este plină de oameni care te privesc, așa că nu e…. Am vrut doar să fie cât mai emoționant, autentic şi natural posibil.”, a declarat actorul.

Cuplul format din Daniel Craig și Rachel Weisz a furat toate privirile atunci când a pășit pe covorul roșu. Actorul a purtat un costum crem care i s-a potrivit de minune, în timp ce soția sa a optat pentru o rochie tip sirenă albastră, care i-a scos în evidență formele. Machiajul a fost unul minimal, actrița optând, totuși, pentru un ruj roșu puternic ca element central al acestuia.

Daniel Craig și Rachel Weisz s-au cunoscut în anii ’90, când au lucrat împreună într-o piesă de teatru. Deși s-au întâlnit în urmă cu peste trei decenii, cei doi nu au început o relație romantică imediat, ci după mai bine de două decenii de la prima întâlnire. În 2010, s-au reîntâlnit pe platourile de filmare ale thriller-ului „Dream House”, unde au jucat rolul unui cuplu căsătorit. Relația lor a evoluat rapid și, în 2011, s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii discrete.

Rachel Weisz și Daniel Craig, succes răsunător în lumea filmului

Weisz a devenit cunoscută în anii ’90, dar a atins faima internațională odată cu rolul său din filmul „The Mummy” (1999) și continuarea sa, „The Mummy Returns” (2001). Cariera sa include o varietate de roluri în filme precum „The Constant Gardener” (2005), pentru care a câștigat un premiu Oscar pentru Cea mai bună actriță în rol secundar, „The Favourite” (2018) și „The Lobster” (2015).

Daniel Craig este un actor britanic, născut pe 2 martie 1968 în Chester, Anglia. Este cunoscut fanilor din lumea întreagă pentru interpretarea personajului celebru James Bond, rol pe care l-a preluat începând cu filmul „Casino Royale” (2006).

Craig a adus o nouă profunzime și duritate acestui personaj, fiind considerat unul dintre cei mai buni actori care l-au jucat pe agentul 007. A continuat să-l interpreteze pe Bond în alte filme de succes precum „Quantum of Solace” (2008), „Skyfall” (2012), „Spectre” (2015) și „No Time to Die” (2021).

Sursă foto: Hepta – Profimedia

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton