Homepage  / Ultimul număr

Doctor Nane

Doctor Nane

de Redactia Tvmania

Dupa patru luni de filmari si experiente pe platouri, Daniela Nane a pus punct rolului din "La urgenta". Deocamdata, cel putin.

In fiecare miercuri, de la finele lui septembrie incoace, ati putut urmari pe postul national de televiziune viata cadrelor medicale de la Spitalul Sf. Petru, in serialul „La Urgenta”. Pentru cei dintre dumneavostra care au urmarit povestea Gretei, a lui Radu, Max, Gaman, Lucian sau Cami, dar si pentru cei care nu prea sunt la curent cu „urgentele”, am descusut-o pe Daniela Nane – interpreta Gretei Calistrat – in legatura cu experienta acestor luni petrecute in halat albastru, „in regia lui Andrei Zinca”, dar si cu o viitoare continuare a serialului.
Saptamana trecuta, ne-am luat „La revedere” de la Greta, doctorita care a avut o copilarie traumatizanta, langa doi parinti reci, care nu stia sa rada, sa se bucure de viata, sa traiasca si care a sfarsit prin a realiza ca are nevoie de mai multa iubire in viata ei. Daniela spune despre acest personaj ca avea deja viata ei, actrita nefacand altceva decat sa umple datele existente cu „forma artistica”: „Sper ca am reusit sa conturez un personaj credibil si placut, in care sa se poata recunoaste si alte femei. Sunt multe tinere care pun cariera pe primul plan, uitand de viata personala, pana realizeaza ca cel mai important lucru in viata e, totusi, sa iubesti”. Ceea ce a facut si Daniela in viata de zi cu zi, actrita incepand o noua relatie. Desi nu vrea sa vorbeasca despre „el”, actrita ne-a spus ca o deranjeaza „minciunile, speculatiile fara fond si exagerarile” din materialele de scandal: „Imi protejez viata afectiva si nu sunt dispusa sa impart cu publicul si asta. Pe mine nu ma intereseaza viata personala a nimanui si nici nu ma simt datoare sa dau explicatii pentru ceea ce fac cu decenta si bun-simt”.

Sezonul doi
Ce au insemnat aceste luni de filmari pentru Daniela, din punct de vedere profesional si personal? „Au fost patru luni de experienta intensa, atat in plan profesional, cat si personal. Ca actor, am regasit entuziasmul de a lucra pe care il aveam la inceputul carierei mele. Ador sa fac film, rolul a fost greu si m-a bucurat provocarea, am lucrat cu profesionisti si sunt multumita de proiect. Iar in plan personal, multumesc Cerului pentru tot ce am primit in acest an”. Dovada cea mai clara a acestora o constituie faptul ca actorii s-au simtit ca o familie: „Cu multi dintre colegii actori am avut ocazia sa lucrez si la alte proiecte, pe altii i-am descoperit ca oameni abia acum. A fost o bucurie sa lucrez cu persoane atat de binevoitoare, intr-o atmosfera relaxata si vesela, desi cerintele profesionale au fost foarte mari pentru toti, inclusiv pentru echipa tehnica”. Cum vede actrita acum, la final de serial, intreaga productie, ca un intreg? „E un proiect bun, bine realizat din punct de vedere artistic, filmat frumos, jucat bine, cu succes la public. A fost o incercare si pentru departamentul de productie, cu decorul acela veridic si aparatura functionala, cu zeci de actori si mii de figuranti. Ma bucur ca am facut parte din proiect si sper ca il vom continua”. Apropo de continuare, am intrebat-o pe Daniela daca au existat discutii despre un sezon doi „La urgenta”: „Discutii sunt, asteptam confirmari”, ne-a spus actrita, care spera ca de data aceasta scenariile sa fie mai consistente. Intre timp, joaca in „Mamouret” (o comedie frantuzeasca, cu Tamara Buciuceanu in rolul principal), la Teatrul Bulandra, rolul unei „calarete de la circ, cu o personalitate puternica si spirit ludic” si spune ca nu are „proiecte de viitor”: „Nu vorbesc despre proiecte, ci doar despre lucruri infaptuite. Intentii sunt multe, dar e lipsit de intelepciune sa incepi sa te lauzi cu ce ai de gand sa faci. Realizezi intai si pe urma mai vezi daca bati toba”.

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 10:30 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 13:00 Ştirile Pro TV
    În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
  • 14:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 16:00 Mâncare pe care
    Mâncare pe care, show-ul care a avut succes la nivel internațional, fiind distribuit în 46 teritorii, cu 17.000 de episoade produse, urmărește cinci persoane străine...
  • 17:00 Ştirile Pro TV
    Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
  • 18:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 Las Fierbinţi 12
    Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
  • 21:30 Nume de cod: Spionul de noiembrie 12
    Peter Devereaux, un fost agent CIA, trăieşte liniştit în Elveţia, însă într-o zi este chemat într-o ultimă misiune: aceea de a o proteja pe Alice Fournier, un martor...
  • 23:45 Dl. Accident 15
  • 02:00 Regele Scorpion 12
  • 03:30 Las Fierbinţi 12
    Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
  • 04:15 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator
    Andra Petrescu, Andreea Țopan și Valentin Butnaru fac echipă la pupitrul Observator Antena 1, de la ora 12.00. Programul s-a impus drept lider al segmentului orar...
  • 14:00 Poftiţi pe la noi - Poftiţi prin ţară AP
    Timp de şapte sezoane a strunit vedetele și le-a pus la treabă pentru a da o mână de ajutor celor aflați la nevoie. Nea Mărin revine la Antena 1 cu un nou sezon...
  • 17:00 Observator
    Olivia Păunescu şi Florin Căruceru prezintă, de luni până vineri, Observator ora 17. Cătălin Oprișan intră în rolul de povestitor din culisele marilor povești de...
  • 18:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 Celebrity Splash: Vedete la apă
  • 00:00 Transformers: Răzbunarea celor învinşi 12
    Bătălia pentru Pământ tocmai s-a încheiat, însă bătălia pentru Univers abia a început. După reîntoarcerea pe Cybertron, Starscream preia controlul asupra Decepticonilor...
  • 03:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 04:00 Poveşti de familie AP
    Serialul "Poveşti de familie" este o antologie de poveşti inspirate de probleme cât se poate de actuale pentru societatea românească. Bazat pe formatul internaţional...
  • 05:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 07:00 Dimineaţa cu noi AP
  • 09:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D le oferă telespectatorilor informațiile de care au nevoie în fiecare dimineață. La pupitul grupajului informativ de la ora 07:00 se va afla Cristina...
  • 10:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 12:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Telespectatorii...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Jocul cuvintelor cu Dan Negru AP
    În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
  • 16:30 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 19:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 20:00 Infidelul AP
  • 22:00 Strada Speranţei AP
    Povestea serialului are în centru trei familii foarte diferite de bucureşteni, vecine pe aceeaşi stradă. Poveştile acestora se desfaşoară în paralel şi se ramifică...
  • 23:15 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 00:15 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 03:45 Strada Speranţei AP
    Povestea serialului are în centru trei familii foarte diferite de bucureşteni, vecine pe aceeaşi stradă. Poveştile acestora se desfaşoară în paralel şi se ramifică...
  • 05:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV