Homepage  / Seriale coreene

TVR 1 reia serialul coreean „Dong Yi, concubina regelui”. Când e programat primul episod

TVR 1 reia serialul coreean „Dong Yi, concubina regelui”. Când e programat primul episod

de Ruxandra Dinca,

Postul naţional de televiziune transmite din nou apreciatul serial istoric sud-coreean „Dong Yi, concubina regelui”, care va fi difuzat din vineri, 18 februarie, de luni până vineri, de la ora 18.20.

TVR 1 redifuzează serialul istoric sud-coreean „Dong Yi, concubina regelui” (2010), de vineri, 18 februarie, de la 18.20. Titlul îl are în spate pe „regele serialelor istorice” din Coreea de Sud, regizorul Lee Byeong-hoon – care a făcut „Furtună la palat”, „Giuvaerul palatului” şi „Doctorul Hur Jun”.

Fanii producţiilor de gen vor descoperi cu plăcere că din poveste nu lipsesc elementele tradiţionale coreene: muzica are un rol important în „Dong Yi, concubina regelui”, serial pentru care protagonista Han Hyo-Joo a învăţat să cânte la haegeum (un tip de vioară tradiţională coreeană).

Ca de obicei, combinaţia de istorie, decoruri veridice, elemente tradiţionale şi personaje puternice a fost câştigătoare, producția – care a mai fost difuzată de TVR 1 acum câțiva ani sub numele „Legendele palatului: Concubina regelui” – fiind multilaureată în ţara natală.

Care este povestea „Dong Yi, concubina regelui”

Inspirată de istoria dinastiei Joseon (1392-1910), acţiunea serialului „Dong Yi, concubina regelui” are loc în timpul domniei regelui Suk-Jong (1674-1720), care a avut trei soţii şi trei concubine celebre.

A doua sa concubină este eroina celor 60 de episoade originale: Dong Yi (Han Hyo-Joo) este o orfană talentată la muzică, care ajunge să fie implicată în intrigile de la curte puse la cale de concubina regală, Jang Hee-Bin (Lee So-Yeon), şi apoi devine doamna de companie a reginei Wang Hu Inhyeon (Park Ha-Seon).

Dar când regina moare în mod misterios, destinul lui Dong Yi este dat peste cap: regele Suk-Jong (Ji Jin-Hee) o remarcă şi o face consoarta lui (moment în care ia numele de Suk-bin Choi).

De-a lungul poveştii, eroina se luptă cu intrigile de la curte, eforturile de a-l educa pe băiatului ei, Yeongjo (în realitate, fiul regelui Suk-Jong şi al concubinei sale a fost bunicul protagonistului din „Furtună la palat”, regele Jeongjo) şi de a-l vedea pe acesta moştenitorul tronului.

Explicaţii de culise

Actriţa Han Hyo Joo avea doar 23 de ani la filmări şi a explicat, în interviuri, cât de greu i-a fost să intre în pielea protagonistei:

„Evident, am simţit multă presiune. La început, am fost îngrijorată. Dong Yi a fost o persoană reală; apoi a devenit Suk-bin Choi, una dintre consoartele Regelui Suk-Jong. Trebuie să o joc din adolescenţă până pe la 50 de ani, aşa că am fost îngrijorată, dar tot am vrut rolul. Am vrut să joc tipul ăsta de personaj la un moment dat în cariera mea şi, chiar dacă s-a întâmplat mai devreme decât credeam, am acceptat cu plăcere rolul”.

Partenerul ei de poveste, actorul Ji Jin-Hee (care a jucat şi în „Giuvaerul palatului”, în rolul unui oficial al palatului regal, îndrăgostit de protagonista Dae Jang Geum), a explicat pentru koreatimes.co.kr că a fost tratat altfel după ce a devenit rege:

„Totul a fost atât de diferit faţă de experienţa trăită în timpul filmărilor la «Giuvaerul palatului». Jang Geum era în centrul atenţiei şi nimănui nu-i păsa de mine”, a glumit actorul.

Acesta recunoaşte că a avut emoţii înainte de lansarea serialului: „Mi-am dorit mult ca serialul să aibă succes, dar am vrut şi să creez o producţie frumoasă, care să prezinte lumii cultura tradiţională coreeană”.

Cât despre regizorul Lee Byeong-hoon, acesta a spus că motivul pentru care a ales-o ca subiect pe Dong Yi a fost pasiunea pentru istorie: „Mereu am fost interesat de Regele Yeongjo şi de regatul Joseon. Yeongjo a fost foarte influenţat de mama lui şi am vrut să arăt asta în serial”.

„Oamenilor nu le mai plac femeile inocente şi slabe. Vor să vadă personaje puternice. Dong Yi este o femeie care s-a luptat pentru viaţa şi drepturile clasei de jos. A fost născută în cea mai de jos clasă socială, dar a ajuns să crească un rege”, a mai spus Lee.

Cine sunt protagoniștii serialului „Dong Yi, concubina regelui”

Dong Yi/Suk-bin Choi (Han Hyo-Joo). Este o orfană din cea mai de jos clasă socială, care rămâne în grija unui soldat, Cha Jeon-Soo, după moartea nedreaptă a tatălui şi fratelui ei.

Regele Suk-Jong (Ji Jin-Hee). O remarcă pe Dong Yi, după ce o aude cântând şi rugându-se pentru sănătatea reginei. Uneori stângaci în relaţiile cu ceilalţi, monarhul ştie să fie hotărât când situaţia o cere.

Jang Hee-Bin (Lee So-Yeon). Concubina regelui înainte de Dong Yi este o intrigantă care ar apela la orice mijloc (chiar şi la omor) pentru a deveni următoarea regină.

Cha Jeon-Soo (Bae So-Bin). Actorul care a jucat şi în „Prinţul Ju-mong” este aici un soldat care se îndrăgosteşte de orfana Dong Yi, pe care ar proteja-o cu orice preţ.

Căpitanul Seo Yong-Gi (Jeong Jin-Yeong). Acesta este extrem de credincios regelui, pe care îl apără cu conştiinciozitate de intrigile complicate de la Curte.

Regina Wang Hu Inhyeon (Park Ha-Seon). Soţia monarhului o îndrăgeşte pe Dong Yi şi o aduce pe tânăra fată la curte, pentru a-i fi doamnă de companie.

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 10:30 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 13:00 Ştirile Pro TV
    În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
  • 14:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 15:00 La Măruţă AP
    Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
  • 17:00 Ştirile Pro TV
    Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
  • 18:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 Las Fierbinţi 12
    Astăzi, sătenii au parte de noi pățanii din cale afară de neașteptate și amuzante. Ziua lui Dorel este tot mai aproape și aparent Ardiles vrea să se revanșeze pentru...
  • 21:30 Visuri la cheie
    În 2020 peste 45.000 de persoane au fost victime ale violenței domestice. La fiecare 30 de secunde, o româncă este victima agresiunii. Ediția de astăzi "Visuri la...
  • 23:30 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 00:00 În beznă 15
  • 02:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 03:00 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 05:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator
    Andra Petrescu, Andreea Țopan și Valentin Butnaru fac echipă la pupitrul Observator Antena 1, de la ora 12.00. Programul s-a impus drept lider al segmentului orar...
  • 14:00 Mireasa AP
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 17:00 Observator
    Olivia Păunescu şi Florin Căruceru prezintă, de luni până vineri, Observator ora 17. Cătălin Oprișan intră în rolul de povestitor din culisele marilor povești de...
  • 18:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 Chefi la cuţite AP
    Cea mai iubită emisiune culinară revine cu un sezon "de poveste", ce va dezvălui experienţele, dar şi motivaţiile fiecărui concurent. În spatele farfuriilor misterioase...
  • 00:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 00:30 Mangaliţa AP
    Serialul de comedie "Mangaliţa" îl are în centrul atenţiei pe Stelian Manole, primarul aflat în fruntea urbei de peste 20 de ani. Rolul acestuia este interpretat...
  • 01:30 Mangaliţa AP
    Serialul de comedie "Mangaliţa" îl are în centrul atenţiei pe Stelian Manole, primarul aflat în fruntea urbei de peste 20 de ani. Rolul acestuia este interpretat...
  • 02:30 Planeta maimuţelor: Războiul 12
    Cesar şi armata sa de maimuţe sunt forţate să intre într-un conflict mortal cu o armată de oameni condusă de un colonel nemilos. După ce maimuţele suferă pierderi...
  • 05:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 07:00 Gulperi AP
    Serialul "Gulperi" spune povestea impresionantă a unei femei care lupta să-şi îndeplinească visurile, într-o societate tradiţionalistă, inflexibilă. Scenariul alert...
  • 09:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D le oferă telespectatorilor informațiile de care au nevoie în fiecare dimineață. La pupitul grupajului informativ de la ora 07:00 se va afla Cristina...
  • 10:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 12:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Jocul cuvintelor cu Dan Negru AP
    În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
  • 16:30 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 19:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 20:00 Aripi frânte AP
    În centrul poveştii se află Zeynep (Melis Tüzüngüç), Emre (Emir Ozden), Cemre (Gizem Günes) şi sora lor mai mică, Aysun (Eliz Nese Çagin), care rămân într-o sărăcie...
  • 22:30 Jocul cuvintelor cu Dan Negru AP
    În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
  • 00:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 01:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 05:15 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 05:45 Gulperi AP
    Serialul "Gulperi" spune povestea impresionantă a unei femei care lupta să-şi îndeplinească visurile, într-o societate tradiţionalistă, inflexibilă. Scenariul alert...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV