Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Ecaterina Ladin, de nerecunoscut după 14 ani de „Las Fierbinți”. Cum arată acum actrița care o interpretează pe Dalida

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Cătălina Matei,

Cunoscută publicului larg pentru rolul Dalida din serialul „Las Fierbinți” de la Pro TV, Ecaterina Ladin și-a surprins fanii cu o schimbare de look aproape șocantă. Actrița a filmat alături de Cătălina Grama un podcast, iar transformarea ei este una care îi schimbă radical imaginea.

Schimbarea radicală după 14 ani în „Las Fierbinți”

De 14 ani încoace, de când joacă în serialul de comedie „Las Fierbinți” de la Pro TV, Ecaterina Ladin și-a păstrat cam aceeași coafură. A mai schimbat nuanța părului, stilul coafurii, însă lookul său a rămas cam același.

Însă cea mai recentă apariție a simpaticei Dalida în mediul online i-a șocat pe urmăritorii săi. Cătălina Grama (Jojo) a publicat pe contul său de Instagram un video cu imagini de la filmările unui nou podcast, care va fi lansat în curând pe YouTube.

Dialog sincer între două actrițe de succes

„Întâlnirea cu Tinca – minunata Ecaterina Ladin @ecaterina.ladin – a fost deopotrivă emoționantă, amuzantă și plină de inspirație. Două actrițe. Două mame. Două femei care, dincolo de roluri, împărtășesc aceleași visuri, aceleași provocări, aceleași pasiuni și aceleași întrebări despre viață.

Am vorbit sincer despre ce se întâmplă dincolo de scenă și dincolo de camerele de filmat – despre echilibru, vulnerabilitate, curaj și bucuria de a face ceea ce iubim. «Oameni între roluri» – în curând pe YOUTUBE”, a scris cea care o interpretează pe Magda Udrea în serialul „Tătuțu’”, difuzat în acest moment la Pro TV.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 14

Cum arată Ecaterina Ladin cu părul tuns foarte scurt

În imaginile din videoul cu pricina, Ecaterina Ladin apare cu o tunsoare radicală, lungimea părului fiind extrem de scurtă.

Actrița pare atât de schimbată, la prima vedere, încât mulți dintre cei care au urmărit clipul au spus că aproape nu au recunoscut-o. Iar ținuta minimalistă, o cămașă albă și pantaloni negri, completează lookul.

Ecaterina Ladin are o casă în Fierbinți

Dincolo de rolul său din serialul de la Pro TV, Ecaterina Ladin are o legătură strânsă cu localitatea în care filmează de vreo 13 ani încoace, căci actrița are și o casă în Fierbinți, de al cărei acoperiș s-a ocupat personal căci are experiență în domeniu.

„Dincolo de faptul că acest serial minunat se filmează acolo, localitatea în sine e un loc de poveste, un loc unde timpul parcă are o altă dimensiune.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  6 / 14

M-am îndrăgostit de ulițe, de case, încă de prima dată când am ajuns în Fierbinți. Și am știut că-mi doresc, la un moment dat, să avem o casă acolo. Este casa familiei în Fierbinți, nu este casa mea. Dar de acoperiș, bineînțeles că m-am ocupat eu.

Eu am luat dimensiunile, eu am făcut comanda, eu am stat la montajul acoperișului! Doar ce credeați?”, ne declara amuzată Ecaterina Ladin într-un interviu, cu ceva timp în urmă.

Știai că?

Ecaterina Ladin s-a ocupat personal de montarea acoperișului casei familiei sale din localitatea Fierbinți, fiind cea care a luat dimensiunile și a supravegheat întreaga lucrare.


Foto: Pro TV; Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  
PE ACELAȘI SUBIECT
Actorii turci ai momentului
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te