Jasmine, fiica lui Virgil Ianțu, ar avea un nou iubit. Aceasta a fost surprinsă tot mai des în compania unui tânăr celebru și bogat, iar gesturile dintre cei doi par să confirme o relație în plină evoluție. Iată despre cine este vorba.
de Roxana Mirea,
Jasmine, fiica lui Virgil Ianțu, ar avea un nou iubit. Aceasta a fost surprinsă tot mai des în compania unui tânăr celebru și bogat, iar gesturile dintre cei doi par să confirme o relație în plină evoluție. Iată despre cine este vorba.
Cuprins
Sebastian Dobrincu și Jasmine Ianțu nu mai lasă loc de interpretări. După ce au fost văzuți recent pe Calea Victoriei într-o ieșire cu iz romantic, cei doi tineri au fost din nou surprinși împreună – iar destinația finală de această dată a fost apartamentul milionarului.
Tânărul antreprenor și fiica lui Virgil Ianțu petrec din ce în ce mai mult timp împreună, iar aparițiile lor publice devin din ce în ce mai dese. Paparazzii cancan.ro i-au fotografiat de curând într-o nouă plimbare matinală, într-o zonă apropiată locuinței lui Dobrincu. Atmosfera a fost relaxată, iar cei doi au părut mai apropiați ca niciodată.
Îmbrăcat casual, cu un tricou alb, pantaloni scurți negri, teniși și ochelari de soare, Sebastian Dobrincu a afișat o atitudine degajată, bucurându-se de compania Jasminei. Nici ea nu s-a lăsat mai prejos: a optat pentru un outfit estival, complet alb – pantaloni scurți și un maiou – completat de un coc simplu, perfect pentru o zi de vară.
Cei doi au râs, au conversat și au părut complet absorbiți unul de celălalt. După plimbarea în aer liber, au decis să continue momentul de liniște într-un cadru mai intim – chiar la apartamentul fostului investitor de la Imperiul Leilor.
După despărțirea de Ioana Ignat, Sebastian Dobrincu pare să-și fi găsit din nou liniștea și echilibrul în prezența Jasminei Ianțu. Deși niciunul dintre ei nu a confirmat oficial relația, gesturile și aparițiile publice spun mai mult decât cuvintele. Puteți vedea imaginile cu cei doi AICI.
Virgil Ianțu, cunoscutul prezentator TV, este în prezent gazda podcastului „Cu Tata la Interviu”, un proiect în care explorează relațiile dintre părinți și copii. Într-una dintre cele mai personale ediții, acesta a avut-o invitată chiar pe fiica sa, care a vorbit deschis despre cum a fost să crească alături de un părinte aflat constant în lumina reflectoarelor.
Tânăra a mărturisit că, deși faima tatălui ei a stârnit uneori glume sau comentarii, nu a resimțit o presiune reală și a învățat încă de mică să nu se lase afectată de părerile celor din jur.
„Se mai făceau glume, dar nu pot să zic că m-a afectat în vreun fel. Eu oricum nu prea pun la suflet ce se spune în online pentru că știu că niciodată nu va fi toată lumea de aceeași părere. De asta nici nu stau să citesc sau să mă preocue neapărat părerea celorlalți în general legată de orice, dar au fost glume. Și la școală… când eram mică, știam cumva… Nu mai știu dacă tu mai ții minte că eu ieșeam din mall cu tine în Băneasa și eu eram foarte mică și eu credeam că tu ești cea mai bogată și importantă persoană din lumea asta. Pentru mine, încă ești. Eu cu părerea asta am trăit. Nu neapărat de bogat, era mai mult că erai o persoană foarte importantă și asta cumva și datorită faptului că, la școală, toată lumea te recunoștea, toată lumea se comporta așa cu tine”, a povestit fiica lui Virgil Ianțu.
Citește și: