Floarea Bolojan, mama premierului Ilie Bolojan, este o femeie de 87 de ani care își trăiește bătrânețea în satul Birtin, județul Bihor. Într-un interviu acordat Libertatea, ea povestește cu umor și sinceritate despre viața ei, despre fiul său și despre cum vede lumea de astăzi, de la politică până la micul univers al gospodăriei sale.
Cuprins
Cuprins
Floarea Bolojan urmărește cu atenție activitatea fiului său și nu ezită să-și exprime opiniile. «Dragul mamei, nu demisiona la cererea PSD-ului! Dacă ei vor să te dea afară, deie-te! Dar tu nu demisiona. Să vedem pe cine-or pune în locul tău și ce-or face după aceea!», îi spune ea lui Ilie, convinsă că acesta face ceea ce trebuie pentru țară.
«El o făcut Oradea Parisul României. Cred că și-acolo, la București, poate bate», adaugă ea cu mândrie. Floarea Bolojan a avut o viață plină de provocări. Rămasă singură să îngrijească gospodăria și familia după ce soțul ei s-a îmbolnăvit, a trebuit să fie «și muiere, și bărbat».
«Am lucrat mult în viață. La țară, dacă ești muncitor, nu mori de foame. La oraș, îi altceva. Mergi cu banul după o frunză de pătrunjel. Da la țară mergi în grădină și-o iei. Dacă pui. Dacă nu pui…».
Ilie Bolojan a fost, încă din copilărie, un copil studios și ascultător. «De micuț, o fost atâta de cuminte, foarte cuminte, nu m-o supărat cu nimica. Merea la vaci cu cartea-n brâncă. El orișiunde s-o dus cu cartea», își amintește mama lui.
Pasiunea pentru învățat l-a transformat într-un om dedicat, lucru care se vede în cariera sa politică. «E sufletist de nu se poate. Și nu poate fi rău cu aceia care-s răi cu el», spune ea. Birtin, satul natal al lui Ilie Bolojan, este un loc plin de istorie și povești.
Floarea își amintește de venirea rușilor în sat, la sfârșitul războiului, și de vremurile grele prin care au trecut oamenii. «În Birtin au ajuns rușii. Ioi, mânce-i pustia! Să nu-i dorească nimeni. O-mpușcat doi oameni. Că nu le-o plăcut de ei.»
Astăzi, Birtin numără doar câteva sute de locuitori, dar Floarea spune cu mândrie că nu există săraci în satul lor: «N-ai pe cine ajuta. La televizor, aud că „n-avem ce lucra, n-avem ce mânca…”. Să n-aibă! Să moară de foame pentru că nu le place să facă nimica».
Cu o înțelepciune câștigată prin experiență, Floarea crede că soluțiile pentru redresarea economiei sunt simple, dar necesită sacrificii. Ea laudă modelul Germaniei postbelice: «Nemții au muncit ceva vreme doar pentru mâncare și salopete. Fără bani. Și-au făcut țara înapoi cum o fost. De ce n-am putea face și noi?».
Deși trăiește dintr-o pensie modestă, sub 3.000 de lei, Floarea nu se plânge. «Am împărțit o viață întreagă. Vedeți ce-i aicea? Dintr-un salariu am făcut, amândoi, cu bărbatul meu.»
Ea nu înțelege, însă, cum de primarii marilor orașe rămân fără fonduri: «Lia Olguța amu cere că n-are bani să plătească salariile. Dar pentru ce-o făcut târgul, cu două luni mai înainte, de Crăciun, și-o consumat atâta curent?».
Floarea vorbește zilnic cu Ilie și îl sfătuiește să rămână puternic, chiar dacă, uneori, politica poate fi nemiloasă. «Cu Ilie vorbesc în fiecare zi. De venit, vine la două săptămâni. Mai este de lucru aci, dar eu nu poci face nimica.»
În ciuda distanței, legătura lor rămâne una specială, bazată pe respect și afecțiune. În final, Floarea îi transmite mereu fiului său un mesaj simplu, dar încărcat de semnificație: «Vezi că te-ai născut dintr-un pământ puternic! Așa să fii!».
Cuvintele ei sunt un testament al unei vieți trăite cu demnitate și curaj, o inspirație pentru Ilie Bolojan și pentru toți cei care îi ascultă povestea.
Sursa foto: Libertatea