Hematuria poate fi macroscopică (vizibilă cu ochiul liber, urina având o culoare roz, roșie sau maronie) ori microscopică (prezentă doar la analiza de laborator a urinei, nefiind vizibilă cu ochiul liber). Indiferent de tip, este crucial să se identifice cauza pentru a asigura un diagnostic precoce și un tratament adecvat.
Cauze ale hematuriei
Sângele în urină provine, de obicei, din tractul urinar, dar poate avea și origini din sistemul reproducător sau alte sisteme adiacente. Cauzele posibile:
Infecții ale tractului urinar
- cistita (infecția vezicii urinare);
- pielonefrita (infecția renală);
Calculi urinari (pietre la rinichi sau vezică)
Cristalele formate în rinichi sau vezica urinară pot irita mucoasa tractului urinar, provocând sângerare.
Afecțiuni ale prostatei (la bărbați)
- hiperplazia benignă de prostată;
- prostatita;
- cancerul de prostată.
Boli renale (glomerulare sau non-glomerulare)
- glomerulonefrita;
- polihipolichistoza renală;
- leziuni renale.
Afecțiuni canceroase
- cancerul vezicii urinare;
- cancerul renal (de rinichi);
- cancerul de prostată;
- cancerul ureterului sau al uretrei (în cazuri rare).
Traumatisme
O lovitură directă în zona renală, abdominală sau pelvină poate duce la leziuni ale rinichilor sau vezicii urinare, cu apariția sângelui în urină.
Medicamente
- anticoagulante;
- antiinflamatoare;
- soluții chimioterapice.
Exerciții fizice intense
Efortul fizic extrem poate provoca hematurie tranzitorie, de obicei inofensivă, datorită microtraumatismelor renale sau vezicale.
Alte cauze
- anomalii congenitale ale tractului urinar;
- afecțiuni hematologice: tulburări de coagulare (hemofilie), trombocitopenie (număr scăzut de trombocite);
- endometrioză.
Hematurie (sânge în urină): simptome
Principalul simptom al hematuriei este prezența sângelui în urină. Aceasta se poate manifesta diferit în funcție de cantitatea de sânge:
Hematurie macroscopică
- urină de culoare roz, roșie sau brun-roșcată;
- cheaguri de sânge în urină.
Hematurie microscopică
- urina are un aspect normal;
- sângele este detectat doar la examenul microscopic al urinei.
Simptome asociate cu hematuria
- arsuri sau durere la urinare, urinare frecventă / urgentă;
- dureri lombare severe, cu iradiere;
- febră, frisoane, stare generală alterată;
- durere pelvină sau abdominală inferioară;
- dificultate la urinare, jet urinar slab, golirea incompletă a vezicii;
- umflarea picioarelor, edeme;
- pierdere în greutate, oboseală, transpirații nocturne.
Dacă te confrunți cu astfel de manifestări, solicită ajutor medical de specialitate: consultație urologie la Memorial România
Diagnosticarea hematuriei
Diagnosticul se bazează pe:
Anamneză și examen fizic
Medicul va colecta informații detaliate despre simptome, istoricul medical, medicamentele utilizate, stilul de viață, expunerea la substanțe chimice. Examenul fizic poate include palparea abdomenului și a zonei lombare, precum și un tușeu rectal la bărbați.
Analize de urină
- examen sumar de urină și urocultură: pentru a confirma prezența sângelui (dacă nu este vizibil);
- citologia urinară: examinarea celulelor din urină la microscop pentru a detecta celule atipice sau canceroase (utilă în special pentru cancerul vezical).
Analize de sânge
- hemogramă completă: poate indica anemie (datorită pierderii de sânge), leucocitoză (infecție);
- funcția renală: creatinină, uree;
- proteina C reactivă (CRP): indicator de inflamație;
- PSA (Antigen Specific Prostatic): la bărbați, pentru a evalua riscul de cancer de prostată.
Investigații imagistice
- ecografia renală și vezicală;
- CT urotelial: standardul de aur pentru vizualizarea întregului tract urinar (rinichi, uretere, vezică);
- cistoscopia: esențială în evaluarea hematuriei, mai ales la pacienții cu risc de cancer vezical.
Opțiuni de tratament pentru hematurie
Tratamentul este direct legat de cauza subiacentă:
- pentru infecțiile tractului urinar:
- antibiotice (3-7 zile, în funcție de severitatea și tipul infecției);
- pentru calculii urinari:
- hidratare intensă și analgezice;
- litotriție extracorporală cu unde de șoc;
- ureteroscopie sau cistoscopie;
- nefrolitotomie percutanată.
- pentru afecțiuni ale prostatei:
- medicamente: pentru a reduce dimensiunea prostatei și a ameliora simptomele;
- rezecție transuretrală sau alte proceduri pentru hiperplazie severă;
- pentru boli renale (ex: glomerulonefrita):
- imunosupresoare;
- corticosteroizi;
- controlul tensiunii arteriale;
- modificări dietetice.
- pentru tumori sau cancer:
- chirurgie;
- radioterapie;
- terapie hormonală;
- chimioterapie, în funcție de stadiu.
- pentru hematurie indusă de medicamente:
- ajustarea dozelor de anticoagulante sub supraveghere medicală;
- înlocuirea medicamentului, dacă este posibil.
- pentru hematuria idiopatică / asociată cu efortul fizic intens:
- în cazurile în care nu se identifică o cauză gravă și hematuria este tranzitorie (ex: după efort fizic intens), se recomandă monitorizarea.
Prezența sângelui în urină este un semnal de alarmă al corpului care necesită întotdeauna investigație medicală. De la infecții comune la afecțiuni grave precum cancerul, cauzele sunt diverse și necesită o abordare diagnostică riguroasă. Nu ignora niciodată hematuria, chiar dacă este un episod izolat și fără durere.
Disclaimer: Acest articol are un rol strict informativ, iar informațiile prezentate nu înlocuiesc sfatul avizat al unui urolog. Dacă te confrunți cu simptome neplăcute, adresează-te cat mai curând unui medic. Numai specialistul este în măsură să îți evalueze starea de sănătate și să recomande testele necesare sau măsurile de tratament adecvate pentru ameliorarea simptomelor!
Surse:
https://www.niddk.nih.gov/health-information/urologic-diseases/hematuria-blood-urine
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/15234-hematuria