Calina Dumitrescu, ținta controverselor după participarea la Asia Express
Și nu, nu e prima dată când fata Catincăi Zilahy lasă în urmă distrugere și scandal. În ianuarie, un apartament de pe strada Decebal a trecut prin aceeași „metamorfoză”, iar acum istoria s-a repetat. Potrivit Cancan.ro, Calina și iubitul ei, Ionuț – fiul fostului fotbalist Sabin Ilie – ar fi reușit să bifeze încă o „performanță” pe lista lor.
Proprietara, care nu avea habar de trecutul chiriașilor, a aflat adevărul abia atunci când a intrat în locuință, însoțită de Catinca Zilahy și câțiva martori. Spectacolul găsit între patru pereți a fost greu de digerat: mobilă distrusă, pereți loviți, parchet compromis și un nivel de mizerie care i-ar fi făcut geloși până și pe scenariștii filmelor apocaliptice.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 11
Dar povestea nu se oprește aici. În perioada cât au locuit în apartament, Calina și Ionuț nu s-au limitat doar la „arta demolării interioare”. Ar fi existat și scandaluri răsunătoare, unul dintre ele necesitând intervenția a trei echipaje de poliție, după ce tânăra ar fi amenințat că își ia viața în timpul unei certe telefonice.
Aici puteți vedea imaginile cu apartamentul distrus de Calina și iubitul ei
Episodul cel mai dramatic a avut loc pe stradă, unde Calina ar fi ieșit urlând că se va arunca în fața mașinilor, nemulțumită că iubitul dorea să plece. Vecinii au fost nevoiți să suporte spectacolul haotic timp de aproape o oră.
Catinca Roman, obligată să acopere pagubele făcute de fiica sa
La final, soluția a fost inevitabilă: evacuarea. Numai că la predarea cheilor, în locul Calinei și al lui Ionuț, a apărut doar Catinca Roman. „Era conștientă de problemele fiicei ei, dar nu o poate interna fără voia ei, deoarece este majoră”, a explicat proprietara.
Iar lista distrugerilor relatată de aceasta este una demnă de o fișă tehnică a dezastrului: „Au înfundat toaleta, au băgat animale în apartament fără permisiunea noastră, au ținut câinele închis cu zilele în apartament, ne-a distrus canapeaua, televizorul, ne-a spart ușa de la dormitor, a distrus salteaua, a lovit și murdărit pereții, a lăsat gunoaie în casă, vase nespălate. Încă are lucruri la noi pe care nu s-a sinchisit să le ia, o pune pe mama ei să se ocupe de mizeria pe care ea o creează peste tot unde se mută. Chiria nu a mai plătit-o din 10 iulie, utilitățile nici atât. Cât despre plata daunelor, mama ei a spus că ne va plăti, dar nu credem că are banii necesari pentru așa ceva, trebuie refăcut totul”, a declarat proprietara imobilului în care a locuit Calina.
Finalul? Un apartament devastat, o proprietară exasperată și o poveste care, dacă n-ar fi reală, ar părea o comedie neagră scrisă pentru marele ecran.
Sursă foto: Instagram – Antena 1
Abonează-te la newsletterul TVMania și primești direct pe email cele mai noi știri și recomandări TV! https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania
Citește și:
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.