Homepage  / Timp liber

Imany vine pentru prima dată în București. Artista va susține un concert la Sala Palatului

Imany vine pentru prima dată în București. Artista va susține un concert la Sala Palatului
3

de Redactia Tvmania,

Organizatorii concertelor Dulce Pontes și Yasmin Levy & Orchestra Metropolitană București anunță un concert inedit, pe 8 aprilie 2023, la Sala Palatului din București.

Artista franceză de talie internațională Imany ajunge pentru prima oară în țara noastră, la invitația companiei Musicals, și promite un spectacol captivant la București, inspirat din mai multe culturi.

Redescoperă, pentru o seară, acorduri legendare revizuite și reinterpretate într-o manieră unică: de la Nina Simone la Radiohead, Cat Stevens, Donna Summer, la Hozier, t.A.t.u., Bob Marley. Imany combină stiluri precum funk, pop, reggae, jazz, folk şi blues, oferind publicului o perspectivă artistică nouă, inedită. și cucerind cde fiecare dată audiența doar cu vocea sa unică. Albumul său de debut, The Shape of a Broken Heart lansat în 2011 a obținut discul de platina în Franța, Grecia și trei discuri de platina în Polonia.

imany-concert-sala-palatului-bucuresti-2Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 3

Timp de zece ani, vocea profundă a lui Imany a sedus publicul în ritmul compozițiilor hrănite de inspirațiile sale de suflet, folk și blues. După succesul celor două single-uri Don’t be so shy și You Will Never Know, de pe cele două albume ale sale, artista s-a făcut cunoscută în toată lumea. Mai ales după ce a interpretat coloana sonoră a filmului Under the girls’ skirt.

Ultima sa creație Voodoo Cello promite să fie o adevărată călătorie mistică a unei femei cu puteri magice care își cântă destinul. Violoncelul, un instrument cu curbe feminine, face apel la respect și blândețe; este de asemenea și instrumentul cel mai apropiat de vocea umană. Sunetul produs de opt violoncele cântând în același timp a motivat-o pe artistă să scrie pentru un octet.

A simți opt suflete vibrând într-un teatru este ceva foarte prețios! Ca o poveste fermecată, Voodoo Cello își propune să facă „divinul” accesibil. Și să desacralizeze muzica clasică, invitând muzica pop cu propriile coduri să se reinventeze, să se transforme”, declară Imany.

Publicul român va avea parte de o întâlnire memorabilă, un spectacol de neratat, pus în scenă de creatorii celor mai frumoase experiențe musicale din România, Musicals.

Biletele se gasesc pe platforma pe Iabilet.ro https://www.iabilet.ro/bilete-imany-voodoo-cello-81595/, unde producatorii concertului aduc în atenția publicului și alte produse de entertainment cultural din portofoliul lor, precum primul musical de pe Broadway produs în România Mamma Mia.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton