Cunoscută drept Prințesa Polonic, Anca Lungu și-a păstrat pasiunea ei pentru gătit. Ultima dată, fosta vedetă TV a apărut pe micile ecrane la Prima TV, unde a prezentat emisiunea „Viața are gust”.
de Cătălina Matei,
Cunoscută drept Prințesa Polonic, Anca Lungu și-a păstrat pasiunea ei pentru gătit. Ultima dată, fosta vedetă TV a apărut pe micile ecrane la Prima TV, unde a prezentat emisiunea „Viața are gust”.
Pentru că anul acesta Paștele coincide cu ziua sa de naștere, Anca Lungu are alte planuri. Pentru prima dată, vedeta nu va petrece Sărbătorile Pascale acasă. Asta nu înseamnă cu nu ne-a dezvăluit o rețetă potrivită pentru meniul de Paște.
În urmă cu 5 ani, Anca Lungu părăsea România și se muta în Franța, la Nisa mai precis, împreună cu actualul ei soț, grecul Harry Arampatzis, și fiica ei din prima căsătorie cu Ștefan Lungu, Natalia. Între timp, fosta prezentatoare de știri de la Antena 1 a devenit mamă pentru a doua oară, de băiețel de data aceasta. Unde vor petrece anul acesta Paștele cei patru?
„Va fi pentru prima dată când nu vom petrece Paștele acasă. Anul acesta ziua mea de naștere e chiar în duminica Paștelui și îmi doream de mult timp să mergem cu copiii la Paris. Pentru Iorgos va fi prima vizită în capitala Franței iar pentru Natalia a doua. Asta nu înseamnă că nu voi pregăti, ca în fiecare an, bunătățile specifice acestei sărbători. Voi vopsi ouă în coji de ceapă, voi face cozonac cu nucă și pască și ne vom bucura de ele după vizita la Paris”, ne-a dezvăluit Anca Lungu.
Și pentru că pe blogul său prezintă tot felul de rețete delicioase, am rugat-o pe Anca să ne dezvăluie una specială pentru meniul de Paște.
„E o variantă mult mai light a celebrului drob, în special pentru cei care nu mănâncă miel. E un drob de curcan cu ouă de prepeliță care se face foarte rapid, într-o tavă pentru brioșe.
Ingrediente
• 500 g de pulpa fiartă de curcan
• o legătură de pătrunjel
• o legătură de mărar
• o mână de frunze proaspete de mentă
• o mână de frunze proaspete de baby spanac
• 4 oua ecologice
• 8 oua fierte de prepeliță
• 20 ml ulei de măsline extravirgin
• sare de mare
• piper proaspăt râșnit
Mod de preparare
Primul pas este să daţi carnea fiartă prin maşina de tocat. Spargeţi ouăle într-un bol şi bateţi-le uşor. Turnaţi ouăle peste carne și plouaţi cu toate verdeţurile tocate mărunt. Daţi şi mai mult gust cu sare şi piper. Desăvârşiţi cu totul cu uleiul extravirgin de măsline. Amestecaţi toate ingredientele frământându-le cu mâna. Ungeţi cu puţină grăsime o tavă pentru copt brioşe. Umpleţi fiecare adâncitură cu compoziţia obţinută şi ascundeţi câte un ou fiert de prepeliţă în mijlocul fiecărei porţii. Băgaţi tava în cuptorul încins la 180 de grade Celsius pentru 20 de minute.
Savuraţi drobul cu legume proaspete de sezon şi un sos din iaurt grecesc cu frunzuliţe proaspete de mentă, coaja rasă de lime şi ulei de măsline.
Poftă bună și Paște Fericit!”.