Homepage  / Știri / Televiziune

În această toamnă, Antena Stars lansează trei reality show-uri cu Brigitte Pastramă, Jador și Roxana Vancea

În această toamnă, Antena Stars lansează trei reality show-uri cu Brigitte Pastramă, Jador și Roxana Vancea

de Redactia Tvmania

Toamna vine cu o mulţime de surprize pentru telespectatorii Antena Stars. Începând din 31 august, aceştia vor avea acces în casele şi în vieţile vedetelor lor preferate, vor fi la curent cu toate noutăţile, ba chiar vor putea urmări cum arată o zi din viaţa lor, cu bune şi cu rele şi le vor putea fi alături în momentele delicate. 

Brigitte şi Pastramă sunt cei care vor da tonul distracţiei cu reality show-ul care le poartă numele, ce va putea fi urmărit de luni până joi, de la 18:45, la Antena Stars. Telespectatorii vor putea surprinde astfel zile obişnuite din viaţa familiei Pastramă şi îi vor putea vedea pe protagonişti în ipostaze mai puţin cunoscute. În spatele uşilor închise, aceştia vor putea urmări cum se descurcă Brigitte ca mamă a doi tineri, Sara şi Robi, adolescenţi rebeli ce vor să ia propriile decizii încă de la vârste fragede. Momentele vesele şi nu numai, cele de tandreţe, dar şi certurile, ca în orice relaţie, fac din cuplul Brigitte – Florin o familie savuroasă, imprevizibilă, ce îşi trăieşte dragostea într-o manieră adolescentină. 

“Suntem extaziaţi, dar totodată avem emoţii pentru că pe data de 31 august, la 18:45 va începe show-ul familiei Pastramă. O familie ca toate familiile din România, aş putea spune, doar că la noi acasă trăim la cote maxime, tot felul de peripeţii, cu Sara, cu Robi, cu cei apropiaţi nouă, dar nu vă zic mai multe. Vă promit că veţi vedea multă pasiune, pentru că noi aşa suntem: ne iubim cu pasiune, ne certăm cu pasiune, ne împăcăm cu pasiune!”, a declarat Brigitte, iar Florin a completat: “Abia aşteptăm să dăm tonul la distracţie! Vă deschidem uşa şi vă invităm la noi acasă, în familia noastră, zi de zi, cu bune şi cu rele, pentru că dacă nu noi, atunci cine?!”, a încheiat acesta, în nota ce îl caracterizează. 

Tot din 31 august, în fiecare luni şi marţi, de la ora 22:00, telespectatorii vor putea urmări un altfel de Jador, Jador adevărat, aşa cum se intitulează şi reality show-ul. Sensibil, cuminte, băiatul mamei care şi-a îngrijit toţi fraţii mai mici îşi pune viaţa pe tavă şi îi invită pe telespectatori să îi fie alături zi de zi, atât acasă, cât şi în deplasările pe care acesta le face în ţară şi peste hotare. Ce înseamnă viaţa de artist, cu bune şi rele, cu renunţări, pierderi, frustrări, dar şi cu multă bucurie, muzică, prieteni şi o familie care îl susţine necondiţionat, aşa îşi doreşte Jador să fie cunoscut publicului.

“Sunt foarte-foarte emoţionat, mi-am dorit foarte mult să am propriul meu show, iar acum, că am această ocazie nu pot decât să fiu recunoscător şi nerăbdător să mă cunoaşteţi aşa cum sunt eu!”, a declarat Jador. 

 

Tot în această toamnă, din 4 septembrie, în fiecare vineri, sâmbătă şi duminică, la Antena Stars, telespectatorii vor putea urmări Mămici de pitici cu lipici, un reality show despre viaţa de familie cu copii, aşa cum este ea văzută prin ochii a trei vedete din showbiz-ul românesc. Elena Ionescu, Roxana Vancea şi Sânziana Buruiană au acceptat provocarea de a fi surprinse zi de zi, în relaţiile lor cu copiii şi îşi dor dezvălui una alteia din secretele lor. Telespectatorii vor putea afla astfel cum arată viaţa cu un copil mic acasă şi altul “pe drum”, cum este cazul Sânzianei Buruiană, care se pregăteşte să devină mamă a doua oară în această toamnă, îl vor putea cunoaşte pe Răzvan, băieţelul Elenei, dar şi pe Milan, băieţelul soţului Roxanei Vancea dintr-o relaţie anterioară, pe care vedeta îl adoră. 

“Sunt foarte încântată, e un proiect unic în România şi pe care îl aşteptam cu ardoare, mai ales după ce i-am dus dorul atâtea luni băiatului meu. Mă bucur că am acum ocazia să apar alături de el într-o emisiune şi totodată să îmi împlinesc şi dorinţa de a petrece cu el cât mai mult timp. Ne dorim ca lumea să ne cunoască aşa cum suntem noi zi de zi, în spatele camerelor, pentru că sunt alături de nişte fete foarte faine, cu care mă înţeleg minunat şi alături de care îmi doresc să împărtăşesc cât mai mult din experienţa mea mămicilor care ne vor privi!”, a declarat Elena Ionescu. Sânziana Buruiană abia aşteaptă şi ea revenirea pe micile ecrane: “Îmi doresc ca telespectatorii să ne cunoască viaţa de familie, să vadă cum ne creştem copiii şi ce trăsnăi facem noi, trei mămici cu lipici şi cu pitici!”. “Din 4 august, de la 18:45, vă invit la o întâlnire cu mine şi cu familia mea. De ce trebuie să fiţi prezenţi? Ca să ne vedeţi aşa cum nici eu nu mi-am imaginat vreodată: în ipostaza de soţie şi în cea de mamă. Să vedeţi cum din prea multă iubire îi fac zile fripte soţului meu, cum el îmi scoate mie peri albi, iar cum micuţul Milan ne amuză în fiecare zi cu micile lui peripeţii. Împreună cu Sânziana şi Elena vă vom arăta că putem îmbina cu succes viaţa profesională cu cea de mămică!”, a completat Roxana Vancea. 

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 10:30 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 13:00 Ştirile Pro TV
    În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
  • 14:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 15:00 La Măruţă AP
    Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
  • 17:00 Ştirile Pro TV
    Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
  • 18:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 Las Fierbinţi 12
    Astăzi, sătenii au parte de noi pățanii din cale afară de neașteptate și amuzante. Ziua lui Dorel este tot mai aproape și aparent Ardiles vrea să se revanșeze pentru...
  • 21:30 Visuri la cheie
    În 2020 peste 45.000 de persoane au fost victime ale violenței domestice. La fiecare 30 de secunde, o româncă este victima agresiunii. Ediția de astăzi "Visuri la...
  • 23:30 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 00:00 În beznă 15
  • 02:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 03:00 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 05:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator
    Andra Petrescu, Andreea Țopan și Valentin Butnaru fac echipă la pupitrul Observator Antena 1, de la ora 12.00. Programul s-a impus drept lider al segmentului orar...
  • 14:00 Mireasa AP
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 17:00 Observator
    Olivia Păunescu şi Florin Căruceru prezintă, de luni până vineri, Observator ora 17. Cătălin Oprișan intră în rolul de povestitor din culisele marilor povești de...
  • 18:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 Chefi la cuţite AP
    Cea mai iubită emisiune culinară revine cu un sezon "de poveste", ce va dezvălui experienţele, dar şi motivaţiile fiecărui concurent. În spatele farfuriilor misterioase...
  • 00:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 00:30 Mangaliţa AP
    Serialul de comedie "Mangaliţa" îl are în centrul atenţiei pe Stelian Manole, primarul aflat în fruntea urbei de peste 20 de ani. Rolul acestuia este interpretat...
  • 01:30 Mangaliţa AP
    Serialul de comedie "Mangaliţa" îl are în centrul atenţiei pe Stelian Manole, primarul aflat în fruntea urbei de peste 20 de ani. Rolul acestuia este interpretat...
  • 02:30 Planeta maimuţelor: Războiul 12
    Cesar şi armata sa de maimuţe sunt forţate să intre într-un conflict mortal cu o armată de oameni condusă de un colonel nemilos. După ce maimuţele suferă pierderi...
  • 05:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 07:00 Gulperi AP
    Serialul "Gulperi" spune povestea impresionantă a unei femei care lupta să-şi îndeplinească visurile, într-o societate tradiţionalistă, inflexibilă. Scenariul alert...
  • 09:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D le oferă telespectatorilor informațiile de care au nevoie în fiecare dimineață. La pupitul grupajului informativ de la ora 07:00 se va afla Cristina...
  • 10:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 12:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Jocul cuvintelor cu Dan Negru AP
    În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
  • 16:30 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 19:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 20:00 Aripi frânte AP
    În centrul poveştii se află Zeynep (Melis Tüzüngüç), Emre (Emir Ozden), Cemre (Gizem Günes) şi sora lor mai mică, Aysun (Eliz Nese Çagin), care rămân într-o sărăcie...
  • 22:30 Jocul cuvintelor cu Dan Negru AP
    În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
  • 00:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 01:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 05:15 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 05:45 Gulperi AP
    Serialul "Gulperi" spune povestea impresionantă a unei femei care lupta să-şi îndeplinească visurile, într-o societate tradiţionalistă, inflexibilă. Scenariul alert...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV