Lily James o interpretează pe Whitney Wolfe Herd, fondatoarea Bumble și co-fondatoarea Tinder, în drama biografică „Incompatibilă”, disponibilă pe Disney+. Filmul explorează parcursul spectaculos al uneia dintre cele mai puternice femei din tehnologie, între idealuri și realități dure.
„Incompatibilă” – o dramă inspirată din viața fondatoarei Bumble
„Incompatibilă” este o dramă biografică dedicată lui Whitney Wolfe Herd (36 de ani), fondatoarea și șefa Bumble, o platformă de dating online, și co-fondatoarea rețelei Tinder. Filmul este disponibil deja la Disney+.
„Swiped”
Platforma: Disney+
Regia: Rachel Lee Goldenberg
Distribuție: Lily James, Ben Schnetzer, Dan Stevens
Proaspăt ieșită de pe porțile facultății, cu un bagaj plin de hotărâre și de naivitate, Whitney Wolfe (Lily James) își dorește să schimbe lumea. A făcut un stagiu de voluntariat la un orfelinat din Thailanda și vrea să capete bani pentru a porni de acolo schimbarea.
Încă de la prima încercare, își dă rapid seama că în lumea de-acum un zâmbet cald, o mână întinsă și o poveste tristă nu mai mișcă pe nimeni. Mai mult amuzat de situație decât convins, Sean Rad (Ben Schnetzer) o invită la firma lui, în care el însuși se chinuie să aducă la viață mai multe aplicații.
Rapiditatea cu care tânăra ia decizii și ideile pe care le are îl conving repede pe Sean că a făcut alegerea corectă. Iar Whitney Wolfe chiar va schimba lumea, deși poate nu chiar așa cum și-a dorit.
Fondatoarea Bumble și co-fondatoarea Tinder a intrat pe lista InStyle „50 de femei care schimbă lumea” și a devenit cea mai tânără femeie miliardară prin propriile sale puteri, în lumea tehnologiei dominate de bărbați.
Sursă de inspirație și recepție critică
Filmul „Incompatibilă” a avut premiera la începutul lui septembrie, la Festivalul de la Toronto, dar criticii nu au fost foarte încântați. În general, a fost recunoscută prestația actriței Lily James („Cinderella”, „Pride and Prejudice and Zombies”, „Baby Driver”), dar povestea a fost considerată prea importantă, iar tratarea ei cam lejeră.
A fost însă o sursă de inspirație chiar pentru Lily James:
„Când m-am implicat în acest proiect, am simțit că este momentul unei schimbări și în cariera mea și am devenit și producător pentru această peliculă”, a declarat actrița pentru TheWrap.
James mai ocupase această poziție, dar pentru seriale; „Incompatibilă” este și debutul ei ca producătoare pentru un lungmetraj.
„Am vrut să mă implic cât mai mult în acest film despre Whitney Wolfe, una dintre marile antreprenoare ale generației sale. Am vrut să fac parte din ADN-ul acestui proiect. Sper ca el să inspire la fel de mult oamenii, femeile, să își urmeze visele și să își dea seama că și acele lucruri care par să ne distrugă pot de fapt să fie folosite pentru ceva bun”, a mărturisit Lily James.