George Vornicu și Ionela Coșa, o surpriză pentru concurenți și ispite
George Vornicu și Ionela Coșa sunt noii concurenți din sezonul 9 „Insula Iubirii”, intrând în testul tentației la doar cinci zile distanță față de celelalte cupluri. Apariția lor a fost o adevărată surpriză, atât pentru concurenți, cât și pentru ispite.
Prezentatorul Radu Vâlcan a apărut la o oră târzie, luându-i prin surprindere pe toți. „În momentul în care l-am văzut pe George, eu am crezut că plec acasă!”, a spus Cristi, vizibil dezamăgit.
Fetele au trăit și ele momente pline de emoție. „Mi s-au înmuiat picioarele”, „Mi s-a făcut rău!”, „Am rămas Poker Face!”, au fost doar câteva dintre reacțiile concurentelor, potrivit a1.ro.
Radu Vâlcan le-a dezvăluit motivul vizitei: „Seara aceasta va fi una cu emoții, dar nu pentru voi, ci pentru o nouă prezență, aici, în vila voastră. Din această seară, dragii mei, pe Insula Iubirii a sosit un nou cuplu. Mi-aș dori să o întâmpinați cu căldură pe Ionela!”.
Concurenta i-a atras imediat atenția lui George Ivănescu, care a recunoscut: „Am zis, da, ea e!”.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10
Un cuplu este eliminat de la Insula iubirii 2025, sezonul 9
Totuși, venirea unui nou cuplu aduce și o veste proastă pentru cineva. „Un nou cuplu a ajuns la Insula Iubirii. Asta înseamnă că un altul va trebui să părăsească această experiență chiar acum, în această seară!”, a spus prezentatorul, confirmând temerile celor prezenți.
Cel mai probabil, cuplul care va părăsi show-ul este format din Isabel Martinez Villa și Claudiu Borca, având în vedere că Isabel a declarat în repetate rânduri că vrea să plece acasă. Aceasta s-a plâns că nu mai suportă camerele și microfoanele, iar cei doi nu au apărut nici în promo-ul pentru următoarea ediție, ceea ce alimentează zvonurile despre eliminarea lor.
Surprizele nu se opresc aici, iar tensiunile din vilă cresc pe măsură ce testul tentației devine tot mai intens.
Sursa foto-video: Antena 1, captură de ecran
Vrei să fii mereu la curent cu tot ce mișcă în TV și streaming?
Abonează-te la newsletterul TVMANIA și primește zilnic în inbox cele mai importante articole: știri din televiziune, interviuri exclusive, schimbări în grilele TV, premiere de filme și seriale, dar și noutățile momentului de pe platformele de streaming.Abonează-te aici: https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania
Citește și:
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.