„Nu există adevăr absolut. Sau, mai bine spus, cei mai mulţi dintre noi nu avem acces la adevărul absolut. Există puncte de vedere şi adevăruri contextuale. Există informaţii şi există interpretări, există chiar şi intoxicări de presă. Suntem taraţi de preconcepţii, mentalităţi şi iluzii. Dar avem nevoie să facem lumină în propriile noastre gânduri”, este de părere Irina Cordoneanu, care face echipă cu producătorul Bianca Sărăţeanu pentru realizarea noului proiect.
Pornind de la o temă dată, invitaţii Irinei îşi vor spune părerea, îşi vor susţine punctul de vedere pro sau contra temei, se vor consulta şi vor încearca să ofere o opinie care să conteze pentru cei care urmăresc emisiunea.
„Carte sau film”, „credinţe şi superstiţii”, „cultura şi subcultura”, „oameni cu diplome, dar fără cunoştinţele aferente”, „străinii care trăiesc în România iubesc ţara noastră mai mult ca românii înşişi”, „sistemul sanitar din România este la pământ”, „ne împrietenim mai greu după vârsta de 30 de ani” sunt câteva dintre temele care vor fi dezbătute, cu plusuri şi minusuri, marţea, de la ora 17.10, la TVR 1.
La prima ediţie, invitaţii Irinei Cordoneanu – Bogdan Naumovici, Anca Ţurcaşiu, Alice Năstase, Eugen Cristea şi Cristian Greţcu sunt provocaţi să îşi spună părerea pe tema „Femeia în România”.
Irina Cordoneanu a început munca de jurnalist la Secţia Politică a Cotidianului „ORA” în ianuarie 1993, când era studentă în anul întâi la Şcoala Superioară de Jurnalistică. Doi ani mai târziu, în anul 1995, a primit rubrica permanentă de interviuri în revista „Ochiul soacrei”, unde a ales să scrie despre oamenii care se află în spatele figurilor publice (interviuri cu soţiile unor politicieni). Din 1997, Irina a renunţat la presa scrisă şi a luat-o de la zero în televiziune: a început ca reporter, apoi coprezentator la matinalul Prima TV, iar curând a ajuns să aibă propria emisiune – la ProTV Cluj. A urmat Observator azi la Antena Cluj. Din 2008 a venit la Bucureşti, unde a realizat Adevăr sau baliverne la Antena 2 şi Distracţia pe vremea mea (2010, tot Antena 2), iar în 2013, Antena Stars (Star matinal de weekend şi Star Magazin). „O să râdeţi, dar cel mai greu ca moderator este să vorbeşti puţin. Să îi asculţi pe toţi ceilalţi şi doar cu cuvinte puţine să aduci în discuţie o nouă idee, să nu laşi un subiect neterminat, dar nici să laşi discuţia să treneze”, recunoaşte Irina.
„Eu simt nevoia sa întorc lucrurile pe toate părţile. Să fiu sigură că înţeleg corect un subiect de presă sau unul de viaţă. Că am pus toate întrebările posibile şi am găsit şi răspunsuri pentru acestea. Ori, cel puţin, am reuşit sa fac o listă cu întrebări la care nu am putut găsi un răspuns. Aşa a luat naştere ideea acestui talk-show, pe care vă invit să îl urmăriţi la Televiziunea Română”, ne-a spus Irina înainte de lansarea noii ei emisiuni de la TVR 1.