Homepage  / Vedete româneşti

Irina Fodor revine pe platoul „Chefi la Cuțite”:„Sezonul 18 vrea o relație oficială, serioasă, cu motoarele turate la maximum” – Anunțul vedetei

Irina Fodor revine pe platoul „Chefi la Cuțite”:„Sezonul 18 vrea o relație oficială, serioasă, cu motoarele turate la maximum” - Anunțul vedetei
9

de Adriana Diură,

Irina Fodor, prezentatoarea emisiunii „Chefi la Cuțite” de la Antena 1, a dat de înțeles că filmările pentru noul sezon sunt pe cale să înceapă în forță. Soția lui Răzvan Fodor a dat o „mică fugă” până la platoul emisiunii Chefi la cuțite. Iată detalii.

Irina Fodor, pregătiri înainte de noul sezon Chefi la cuțite

Vedeta a publicat un mesaj savuros în care povestește că a făcut o „mică fugă” până la platoul emisiunii, drum care a însemnat, de fapt, peste două ore de mers dus-întors între Popești și Romexpo.

Prezența sa pe platou nu a fost doar una simbolică. Irina Fodor a verificat dacă totul este pregătit pentru startul filmărilor: cabina, pantofii și accesoriile sunt „la apel”, semn că revenirea este iminentă.

Mai mult, prezentatoarea a confirmat că, începând de luni (26 ianuarie), „Chefi la Cuțite” intră oficial în sezonul 18, lăsând în urmă perioada de „flirt part-time”.

Noul sezon promite o implicare totală și „motoare turate la maximum”, sugerând competiții intense și multă adrenalină în bucătăria show-ului culinar. Sezonul 18 „Chefi la Cuțite” se anunță, astfel, unul plin de energie, surprize și dueluri gastronomice spectaculoase.

irina-fodor1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Irina Fodor, despre sezonul 18 Chefi la cuțite

„Am dat o mică fugă până la platoul Chefi la Cuțite. “Mică” însemnând vreo 2 ore și ceva doar pe drum, Popești–Romexpo, dus-întors. N-am venit doar să salut platoul, am avut și nițică treabă.

Dacă tot eram acolo, am făcut și câteva verificări: cabina e la locul ei, pantofii la apel, accesoriile sub control. De luni, gata cu flirtul part-time — sezonul 18 vrea o relație oficială, serioasă, cu motoarele turate la maximum”, a spus prezentatoarea pe rețelele sociale.

Irina Fodor este căsătorită cu Răzvan Fodor din 2010

Irina și Răzvan Fodor sunt considerați unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbizul autohton. Căsătoriți din 2010, cei doi au împreună o fiică și trăiesc într-o locuință impresionantă, situată în apropierea Bucureștiului. Casa lor dispune de șapte camere, o curte spațioasă și o grădină de poveste, în care se regăsesc peste 30 de varietăți de trandafiri.

În noiembrie 2025, Irina Fodor a reușit să bifeze și un proiect personal mult dorit: renovarea băii. Vedeta a transformat spațiul într-un adevărat refugiu de vacanță și a împărtășit cu urmăritorii de pe rețelele sociale entuziasmul finalizării acestui vis, pe care îl avea încă de la mutarea în casă.

Prezentatoarea „Chefi la Cuțite” a mărturisit că lucrările au fost amânate aproape zece ani, din cauza costurilor și a stresului implicat.

Foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Chefi la cuțite
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton