Cum a trecut Iulia Pârlea peste cea mai mare traumă a vieții sale
Moartea mamei sale a lăsat un gol imens, iar vedeta Pro TV recunoaște că momentul a venit la pachet cu o presiune uriașă. Dorința de a-și asigura părintele dispărut că va reuși în viață a împins-o să muncească de zece ori mai mult. Totuși, acceptarea durerii a fost un proces lung, pe care Iulia Pârlea a trebuit să îl parcurgă singură, fără ajutor specializat.
„După moartea mamei mele am avut nevoie de ajutor. Și pentru că nu am apelat la un terapeut, am încercat să mă ajut singură. Și atunci cum puteam să mă ajut singură? Să strâng cât mai multe informații. Pe unele le-am găsit în podcasturi, pe altele le-am găsit în cărți”, a mărturisit prezentatoarea la „Dincolo de copertă”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 12
Vedeta a explicat cum această suferință a transformat-o și a forțat-o să evolueze: „Acum în septembrie se împlinesc 18 ani și mi se pare că s-a întâmplat ieri. E drept, durerea rămâne acolo tot timpul, dar înveți să trăiești cu ea și se transformă oarecum. Pe mine durerea asta la început m-a făcut să mă închid în mine. Când am început să înțeleg și să accept ce mi se întâmplă, m-am deschis și a fost oarecum, e mult să spun, un atuu pentru mine. Pe de-o parte că nu am vrut să o dezamăgesc și atunci de multe ori poate am pus o mare presiune pe mine și am vrut să fac de 10 ori mai mult decât un copil normal care are părinți și provine dintr-o familie normală.”
Semnele mistice pe care vedeta Pro TV le primește de la mama ei
Deși scepticii ar putea crede că este vorba doar despre simple coincidențe, Iulia Pârlea este convinsă că mama ei, Lili, o veghează de Sus și îi trimite mesaje directe atunci când are de luat decizii importante în carieră sau în viața personală.
Prezentatoarea a povestit un episod recent, care a lăsat-o fără cuvinte și care are legătură directă cu numele mamei sale:
„Eu cu ea comunic tot timpul. Și îi spun să îmi de un semn. Primesc semne de la ea: apare o pasăre, dau peste ceva. Chiar zilele trecute mi s-a întâmplat. Florile mele preferate sunt lăcrămioarele sau lily of the valley. Pe mama o chema Lili. Și aveam o perioadă mai ciudată, trebuia să iau o decizie. Am zis că nu știu ce să fac și i-am cerut mamei un semn. Am ieșit de la pilates și este o florărie lângă. Ce crezi, eu nu am mai văzut lăcrămioare de ani, iar atunci erau foarte multe lăcrămioare”, a dezvăluit, emoționată, vedeta.
Sursă foto: Instagram – Pro TV
Citește și:
Actorii turci ai momentului