Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Katy Perry și fostul prim-ministru canadian Justin Trudeau, întâlnire romantică în Canada. Artista a divorțat luna trecută de Orlando Bloom

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Cristina Țapu,

Internauții sunt pe jar după ce un duo complet neașteptat — Katy Perry și fostul prim-ministru canadian Justin Trudeau — a fost surprins la o cină intimă în Montreal, la restaurantul rafinat Le Violon.

Katy Perry și Justin Trudeau, întâlnire romantică la ceas de seară

Paparazzii au imortalizat momentul în care artista de 40 de ani, proaspăt separată de Orlando Bloom, și Trudeau, 53 de ani, discutau apropiați și zâmbeau larg, în timp ce bucurau de o cină romantică. Apoi, cei doi au fost văzuți savurând băuturi împreună la terasa localului Taverne Atlantic.

Videoclipul cu cei doi a devenit rapid viral, iar rețelele sociale au explodat cu reacții. „Nu aveam asta pe bingo-ul meu cu perechi celebre din 2025”, a scris un utilizator pe X (fostul Twitter). Altul a adăugat ironic: „Ce conversații luminate trebuie să aibă acești doi giganți ai deceniului trecut…”

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Pentru unii fani, întâlnirea celor doi pare o aliniere bizară de stele: ea, vedetă pop care a trecut recent printr-un turneu criticat și o misiune spațială controversată cu Blue Origin; el, politician în dizgrație, care a demisionat din fruntea guvernului canadian în ianuarie, după tensiuni interne în partid.

„Poate că se consolează reciproc pentru pierderea popularității”, a comentat cineva. Alții s-au întrebat dacă Trudeau nu cumva încearcă să lanseze cariera muzicală a unuia dintre fii săi. Un internaut a glumit pe seama reputației recente a lui Perry: „După tot ce a îndurat — divorț, eșec muzical și călătorii spațiale — mă bucur că își găsește fericirea. Chiar dacă e cu Trudeau.”

Imagini de la cina celor doi

Katy Perry și Justin Trudeau – vieți personale în derivă

Katy Perry și Orlando Bloom s-au despărțit luna trecută, după o relație de nouă ani și o logodnă începută de Valentine’s Day în 2019. Cei doi au o fiică de patru ani, Daisy.

Justin Trudeau s-a separat de soția sa, Sophie Grégoire, în august 2023, după 18 ani de mariaj și trei copii împreună. Cei doi s-au cunoscut în copilărie, Sophie fiind prietenă cu fratele său, Michel, decedat tragic într-o avalanșă în 1998.

Deși nici Katy, nici Justin nu au comentat public despre ieșirea lor, surse apropiate celor doi au confirmat pentru TMZ că se pare că nu a fost doar o întâlnire amicală. Perry, aflată în plin turneu în Canada, a părut relaxată și radiantă, purtând o rochie alb-negru care a atras toate privirile, în timp ce Trudeau a optat pentru un look casual-elegant cu o cămașă bleumarin.

Daily Mail a contactat reprezentanții ambelor părți pentru comentarii, dar până la această oră nu a primit niciun răspuns.

Sursă foto: Hepta – Profimedia

Vrei să fii mereu la curent cu tot ce mișcă în TV și streaming?Abonează-te la newsletterul TVMANIA și primește zilnic în inbox cele mai importante articole: știri din televiziune, interviuri exclusive, schimbări în grilele TV, premiere de filme și seriale, dar și noutățile momentului de pe platformele de streaming.

Abonează-te aici: https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  
PE ACELAȘI SUBIECT
Actorii turci ai momentului
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te