Homepage  / Vedete străine

Kenan İmirzalıoğlu revine pe micile ecrane turcești cu un nou serial, „Aile Bir İmtihandır „A.B.İ”. Ce știm până acum despre proiect

Kenan İmirzalıoğlu revine pe micile ecrane turcești cu un nou serial, „Aile Bir İmtihandır „A.B.İ”. Ce știm până acum despre proiect
8
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Anda Dincă,

Carismaticul actor turc Kenan İmirzalıoğlu va putea fi urmărit din nou pe micile ecrane turcești. El a acceptat oferta de a juca în serialul „A.B.İ." (Aile Bir İmtihandır) - în traducere „A.B.I.” („Familia este un test”).

Producția va avea accente thriller și va fi difuzată de postul Atv toamna aceasta. Atât fanii, cât și criticii sunt foarte entuziasmați de proiectul său, care care își propune să aducă la tv povești emoționante despre relații de familie complicate.

kenanIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Povestea, scrisă de autorii Eylem Canpolat, Deniz Gürlek, Melih Özyılmaz și Melek Seven, va avea o intrigă intensă, iar de regie se vor ocupa frații Taylan, Yağmur Taylan și Durul Taylan, cei care și-au pus amprenta asupra serialului „Kral Kaybederse” cu Halit Ergenç în rolul principal.

İmirzalıoğlu îl va interpreta pe Doğan, un chirurg cunoscut care nu a mai vorbit cu familia sa de ani de zile. Când se întoarce în orașul său natal pentru nunta fratelui său, viața i se schimbă complet. Din acest moment personajul principal se confruntă cu traume din trecut și secrete ascunse. „Nu voi lua o viață cu aceste mâini. Voi salva vieți” este sloganul serialului și descrie perfect călătoria morală a lui Doğan, un personaj prins între durerea trecutului și speranța iertării.

Filmările pentru „A.B.İ” vor începe în octombrie, iar premiera este programată pentru sfârșitul acestui an. Telespectatorii turci deja consideră acest serial una dintre cele mai așteptate drame televizate ale anului 2025 datorită distribuției de excepție și intrigii interesante.

În vârstă de 51 de ani, Kenan İmirzalıoğlu este unul dintre cei mai apreciați actori turci de televiziune. Protagonistul din „Viață nedreaptă”, „Inimă nebună” și „Ezel” își alege cu grijă proiectele, acceptând de cele mai multe ori să joace în producții cu buget record ca mini-seria „Mehmed: Bir Cihan Fatihi”, pe care a filmat-o în 2018, și care a avut un buget uriaș de 2,3 milioane de lire turcești pe episod (223.000 de euro).

Ultimul serial în care a jucat a fost „Alef”, care a avut premiera în 2020 pe platforma de streaming online turcească Blu TV. Ulterior, Kenan s-a dedicat televiziunii, prezentând din 2019 până anul trecut show-ul „Vrei să fii milionar?” („Kim Milyoner Olmak Ister?”).

În ceea ce privește viața privată, Kenan este întru-un mariaj fericit cu actrița Sinem Kobal din 2016, cei doi având împreună două fetițe: pe Lalin, născută în 2020, și pe Leyla, născută în 2022.

Sursă foto: Instagram

Abonează-te la newsletterul TVMania și primești direct pe email cele mai noi știri și recomandări TV! https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Actorii turci ai momentului
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton