Slip şi sutien negru, top din plasă, trenă lungă de piele, pantaloni de cowboy, totul „asezonat” cu o pereche de cizme fără toc, dar cu o platformă uriaşă şi gata. Deşi cântăreaţa părea foarte sigură pe ea, inevitabilul s-a produs totuşi: Lady Gaga a căzut „în patru labe” de faţă cu toata lumea.
Nu de mult a apărut tot pe un aeroport, în New York, cu nişte platforme imposibile. Dacă atunci a reuşit să meargă fără probleme, acum nu s-a mai putut.
Nu este prima astfel de ispravă a lui Lady Gaga. Anul trecut, artista a căzut pe scenă, la un concert din Montreal, tot din cauza tocurilor. S-a ridicat imediat şi a continuat dansul ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Nu este singura care a păţit-o
Beyonce a căzut de mai multe ori pe scenă, dar cel mai tare a durut-o probabil o căzătură pe scări, la un concert din SUA. Jennifer Lopez este şi ea abonată la căzături.
După ce a căzut pe scenă, la American Music Awards, a glumit într-o emisiune radio spunând că totul era parte din coregrafie.
Rihanna, Taylor Swift, Fergie, Shakira şi Katy Perry au căzut şi ele în timpul concertelor, iar Mariah Carey era cât pe ce să facă cunoştinţă cu scena la emisiunea lui Jay Leno.
Dar nu-i nimic, se întâmplă şi la case mai mari. Madonna a căzut la un spectacol din timpul ultimului turneu „Sticky and Sweet”, după ce a alunecat pe scenă şi a încercat „să o dreaga”, executând nişte mişcări de dans din poziţia culcat.
Mai grav a fost cazul lui Steven Tyler, solistul de 62 de ani al formaţiei Aerosmith.
El dansa pe o scenă udă de ploaie în timpul unui concert din SUA, când a alunecat fix pe margine şi a căzut de pe scenă. A fost nevoie de un elicopter care să-l transporte la spital. Pentru că Steven Tyler avea un umăr dislocat şi o rană la frunte, formaţia a anulat respectivul turneu.