Într-un interviu acordat Reuters, Hagman povesteşte că J.R. e o canalie la fel de mare ca în tinereţe şi că singurul lucru care îl pune în dificultate la filmări sunt cizmele de cowboy, pe care nu le-a suportat niciodată.
„Port cizme cu două mărimi mai mari şi nu merg prea mult. Şi când mă aşez şi mă filmează de aproape, le scot de tot”, a povestit actorul, care spune că revenirea la Ferma Southfork a fost ca o întoarcere acasă.
„Am întrebat «Cine mai joacă?» şi când mi-au spus Linda Gray (71 de ani) şi Patrick Duffy (63 de ani), am spus «S-a făcut», înainte să citesc scenariul. Suntem prieteni, ca cei trei muschetari. A fost ca o întoarcere acasă. Nu e deloc greu să intri iar în pielea personajului. Nu mai ştiu ce parte din mine e personajul şi ce parte chiar îmi aparţine”, a explicat Hagman.
La 34 de ani de la premiera primul sezon, respectiv la 21 de ani de la sfârșitul poveștii, „Dallas” se întoarce pe micile ecrane ale telespectatorilor din Statele Unite în data de 13 iunie.