Laura Cosoi a anunțat că se retrage din televiziune
Laura Cosoi a comunicat telespectatorilor că va lua o pauză de la emisiunea pe care o prezintă întrucât simte nevoia de a se concentra asupra vieții de familie și pregătirilor necesare întâmpinării celui de-al patrulea copil al cuplului Cosoi-Curticăpean.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 11
„În acest rol voi fi, cumva, pentru ultima oară în seara asta, pentru că începe să se vadă sarcina. Voi naște în vară, evident că voi face o pauză până la toamnă, atunci când voi reveni. Nu renunț, pur și simplu îmi iau avans și aș vrea foarte mult ca în luna iunie și iulie să am un pic de pauză”, a declarat Laura Cosoi, în platoul emisiunii de la Antena Stars.
Laura Cosoi a subliniat că va proceda și în cazul acestei sarcini așa cum a procedat în cazul celorlalte și nu va dezălui ce nume va purta copilul înainte ca aceasta să vină pe lume.
„Nu am spus numele fetelor niciodată înainte să nasc și nici acum nu s-ar întâmpla lucrul acesta, plus că nu am spus ce sex e copilul. Fetele mele sunt încântate că va mai fi cineva în casa noastră”, a declarat Laura Cosoi.
Laura Cosoi a visat ce nume va purta copilul său
Ea a menționat că știa deja sexul și numele bebelușului încă de dinainte de a rămâne însărcinată.
Laura Cosoi, soția lui Cosmin Curticăpean, a dezvăluit că este o persoană extrem de credincioasă. Conform artistei, faptul că a visat sexul și numele copilului a fost perceput ca un semn divin în viața ei.
„L-am visat. Mi-a spus numele. Știam din ziua în care am născut-o pe Lara, dacă vom mai face al patrulea copil, știam sexul și numele, mi l-a spus, așa încât, nu am ales eu a patra oară, a ales copilul, Dumnezeu”, a declarat Laura Cosoi, conform Pro TV.
Laura Cosoi are deja trei fetițe alături de Cosmin Curticăpean, pe care-l consideră bărbatul perfect din toate punctele de vedere. Afaceristul este discret atunci când vine vorba despre familie și preferă să nu acorde interviuri.
Sursă foto: Instagram Laura Cosoi
Citește și: