Homepage  / Televiziune

Laurențiu Niculescu și Ilinca Băcilă vor prezenta Selecţia Naţională Eurovision 2023

Laurențiu Niculescu și Ilinca Băcilă vor prezenta Selecţia Naţională Eurovision 2023

de Redactia Tvmania

Laurențiu Niculescu și Ilinca Băcilă vor fi gazdele celui mai aşteptat eveniment - Selecţia Naţională Eurovision 2023, realizat şi difuzat de TVR, sâmbătă, 11 februarie 2023, începând cu ora 20.30.

Lulu, pe numele său real Laurențiu Niculescu, liderul trupei The Colours, a devenit faimos după debutul său la Școala Vedetelor.  Este un artist complex, care și-a pus amprenta din punct de vedere muzical pe zeci de producții de televiziune de mare succes, precum: Surprize, Surprize, O dată în viață, Vedeta Populară și multe altele. 

“Am fost atât în fața cât și în spatele camerelor, mă regăsești până și în muzica Știrilor TVR. Am avut șansa de a întâlni și lucra cu oameni excepționali. Practic, cu toți cei mai mari în acest domeniu. De la Titus Munteanu, Valeriu Lazarov, la toți super producătorii momentului. Și cum suntem suma tuturor oamenilor pe care i-am întalnit, a cărților citite și a tuturor învățămintelor ce au rămas cu noi, e momentul să dau înapoi celor ce mi-au fost alături la începuturile mele.

Aici, în TVR. Acestei comunități. Viața mea, cu toți oamenii ce și-au lăsat amprenta asupra mea, e similară comunității Eurovision. O comunitate ultra cosmopolită, ultra diversă, unită însă prin muzica ce vine cu toate stările pe care nicicând nu ți-ai imagina că le-ai putea trăi, alături de oameni total diferiți față de tine, dar împărtășind aceleași sentimente. Și atunci, îți dai seama că suntem cu toții CONECTAŢI. Iar asta îmi dă boost-ul de dopamină ce m-a făcut să spun: da! E pentru prima dată când Eurovisionul are ca moderator un producator muzical, obișnuit să sufle în aripi celor ce urcă pe scenă. Vin cu mine TOT. Așadar, iata-mă!” ne-a declarat îndragitul artist.

llinca Băcilă, reprezentanta României la ediția din 2017 a Eurovision, a mai făcut parte din echipa de prezentatori a Finalei Eurovision România în 2022. Artista îi va însoţi pe concurenţi în Camera Verde, de unde va transmite momente inedite pe toată durata spectacolului.

“Anul acesta, se împlinesc 6 ani de când iau parte la acest minunat eveniment, pe care îl iubesc atât de mult! Peste câteva zile doar, revin alături de finaliștii Selecției Naționale, în calitate de prezentatoare și aștept cu mare drag să ajut concurenții să se mai relaxeze înainte de concurs, așa cum numai eu știu! Am mari emoții pentru ziua de sâmbătă, sunt sigură că ne vom simți minunat, ca întotdeauna! Să sune muzica!” a spus Ilinca.

Ilinca va susține şi un recital în seara show-lui, împreună cu trupa ei – Gadjo Dilo și va lansa piesa “Mahala”, prima ei compoziție muzicală.

Selecţia Naţională a ESC 2023 va fi transmisă în direct şi în exclusivitate sâmbătă, 11 februarie 2023, de la ora 20.30, pe TVR 1, TVR Internațional, TVR+ și pe conturile din rețelele de socializare ale TVR.

Reprezentantul României va concura în a doua semifinală a competiţiei internaţionale de la Liverpool, din data de 11 mai 2023.

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 10:30 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 13:00 Ştirile Pro TV
    În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
  • 14:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 15:00 La Măruţă AP
    Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
  • 17:00 Ştirile Pro TV
    Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
  • 18:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 Survivor România AP
    Survivor este competiția care demonstrează că imposibilul nu există, care îi împinge pe concurenți în situații la care nici nu se gândeau când venea vorba despre...
  • 23:30 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 00:00 Bloodshot 12
  • 02:15 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 03:00 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 05:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator
    Andra Petrescu, Andreea Țopan și Valentin Butnaru fac echipă la pupitrul Observator Antena 1, de la ora 12.00. Programul s-a impus drept lider al segmentului orar...
  • 14:00 Mireasa AP
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 17:00 Observator
    Olivia Păunescu şi Florin Căruceru prezintă, de luni până vineri, Observator ora 17. Cătălin Oprișan intră în rolul de povestitor din culisele marilor povești de...
  • 18:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 America Express - Drumul aurului AP
  • 00:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 00:30 Creed II 12
    Viaţa a devenit un număr de echilibristică pentru Adonis Creed. Între obligaţiile de natură personală şi pregătirile pentru următorul meci, Adonis ajunge în faţa...
  • 03:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 04:00 MediCOOL
    Cel mai nou proiect Antena 1, MediCOOL, îşi propune să aducă mai aproape oamenii de medici, pentru a putea primi sfaturi de specialitate. În fiecare săptămână, gazda...
  • 05:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 05:45 Preţul Fericirii AP
    Yildiz si Zeynep sunt surorile în jurul cărora se construieşte povestea, două caractere foarte diferite; dacă Yildiz considera că fericirea consta într-o căsătorie...
  • 09:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D le oferă telespectatorilor informațiile de care au nevoie în fiecare dimineață. La pupitul grupajului informativ de la ora 07:00 se va afla Cristina...
  • 10:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 12:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Jocul cuvintelor cu Dan Negru AP
    În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
  • 16:30 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 19:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 20:00 Totul pentru familia mea AP
    Patru fraţi ramân orfani după o serie de evenimente tragice. În spatele acestor întâmplări se află maleficul Afik Atakul (interpretat de Celil Nalçakan), un om care...
  • 23:00 Roata norocului AP
    Concurenţi norocoşi, premii uriaşe, adrenalină, muzică şi divertisment de calitate, acestea sunt ingredientele perfecte pentru serile de duminică, la "Roata Norocului".
  • 01:30 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 02:30 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 05:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV