Leonard Doroftei a primit cel mai frumos cadou chiar de ziua lui: a devenit bunic! Fostul campion mondial la box a împlinit 55 de ani pe 10 aprilie, o zi cu dublă sărbătoare, întrucât fiul său mijlociu, Alexandru, a devenit tată în aceeași zi.
de Cristina Țapu,
Leonard Doroftei a primit cel mai frumos cadou chiar de ziua lui: a devenit bunic! Fostul campion mondial la box a împlinit 55 de ani pe 10 aprilie, o zi cu dublă sărbătoare, întrucât fiul său mijlociu, Alexandru, a devenit tată în aceeași zi.
Leonard Doroftei a devenit bunic pentru prima dată, iar vestea că familia sa este acum mai numeroasă l-a copleșit de fericire. „Ce puteam să-mi doresc mai mult?”, a spus el cu emoție. Fiul său mijlociu, Alexandru, și soția acestuia, Maria, și-au oficializat relația la începutul anului printr-o ceremonie restrânsă, desfășurată în orașul natal, Ploiești.
„Urmează să primesc cel mai frumos cadou. Soția fiului meu mijlociu, Alexandru, urmează să nască chiar azi, de ziua mea. Și e băiețel. O să fiu bunic! Ce puteam să-mi doresc mai mult?! Nu puteam să mergem toți la spital, așa că eu am rămas acasă și aștept să mă anunțe.
E clar că boxul merge mai departe în familia Doroftei. Deja m-am gândit, am făcut planuri, programe de antrenament pentru nepot. Gata, acum nu mai sunt Moșu’ doar ca poreclă, o să fiu moș și pentru cel mic. Dar el o să-mi zică Champ. Deja mănușile sunt pregătite, sală avem, abia aștept să începem treaba”, a declarat Doroftei, în cadrul unui interviu acordat pentru GSP, în urmă cu doar câteva zile.
Cuprins
Leonard și Monica Doroftei s-au cunoscut în anul 1992, când el avea 20 de ani, iar ea doar 16. A fost dragoste la prima vedere. De atunci, cei doi au rămas împreună, construind o viață solidă și discretă, departe de lumina reflectoarelor.
Monica a povestit cum l-a cunoscut pe Leonard și a recunoscut că, la începutul relației, nu știa cu ce se ocupa cel care avea să-i devină soț. „Când l-am cunoscut nu știam ce face, cu ce se ocupă domnul. Pe parcurs am aflat… Nici măcar nu l-am întrebat. Aveam 16 ani… După ce-am aflat că face box, a trebuit să mă uit la un meci de box de-al lui ca să înțeleg”, a mărturisit ea într-un interviu acordat pentru Gsp.ro.
Timpul a trecut, povestea de dragoste dintre ei s-a scris lin, însă a avut parte și de obstacole, așa cum se întâmplă în cadrul fiecărui cuplu. Monica este cu patru ani mai mică decât fostul pugilist și consideră că Leonard reprezintă sufletul pereche pe care și l-a dorit mereu.
Sursă foto: Instagram – Antena 1
Citește și: