Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

MasterChef, 27 octombrie. Provocarea extrem de iute îi testează pe concurenți. „Ori omorâți un chef, ori primiți aplauze de la doi”

de Adriana Diură,

Pasiune, ambiție, curaj și performanță – acestea sunt ingredientele care definesc cea mai râvnită bucătărie a țării. Iar cei care știu cel mai bine acest lucru sunt chiar concurenții MasterChef rămași în competiție.

Ce se întâmplă în ediția din 27 octombrie

În această seară, de la ora 20:30, cei trei chefi îi vor provoca la o călătorie culinară plină de arome, condimente și mult ardei iute.

Ediția de astăzi le aduce concurenților o provocare cu gusturi și arome din trei colțuri ale lumii. Sub cloșurile de pe bancuri, aceștia vor găsi trei tipuri de ardei iute. În funcție de țara pe care o vor alege, vor trebui să gătească un preparat picant, autentic, dar echilibrat.

Ce le va spune Gina concurenților

„Trebuie să gătiți un preparat picant din India, China sau Mexic. Atenție, nu căutăm farfurii imposibil de mâncat. Vrem intensitate, dar și gust. Să nu ne ia gura foc, pentru că domnul Bontea este sensibil”, le va spune Gina Pistol.

Ce spune Chef Bontea

„Aceste trei bucătării sunt pline de condimente, mai ales India. În China e spicy, dar e altfel de spicy. În Mexic, unde e coriandru mult, unde e parfumată mâncarea. Spicy și acolo – au n feluri de ardei iute”, a explicat chef Sorin Bontea.

Ce le va explica Chef Dumitrescu concurenților

Provocarea a fost întărită de Florin Dumitrescu, care a recunoscut că el și colegul său, Cătălin Scărlătescu, iubesc senzațiile tari:

„Da, dar să știți că eu și cu Scărlătescu mâncăm extrem de iute. Așa că alegeți – ori omorâți un chef, ori primiți aplauze de la doi. E alegerea voastră! Trebuie să plecăm de la ideea că iute este o senzație, înainte de orice, nu este un gust. Și poate fi în absolut orice combinație posibilă!”.

Concurenții vor avea de pregătit două porții identice: „Veți avea de făcut două farfurii”, va sublinia Gina.

Iar în timpul probei, întrebat de chefi de ce a ales să gătească creveți în loc de vită la preparatul lui, Ștefan Măchiță, unul dintre concurenți care nu mănâncă carne, și-a justificat alegerea:

„Ceva îmi spune că dacă facem două farfurii, una o să trebuiască să fie mâncată de noi și mai bine mănânc creveți decât vită!”. Dacă a avut dreptate sau nu, cine va face față testului picant și cine va intra la testul sub presiune, vedem în câteva ore, într-o nouă ediție MasterChef.

Show-ul este difuzat în fiecare luni și marți, de la ora 20:30, la PRO TV și pe VOYO.

Foto: Pro TV

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  
PE ACELAȘI SUBIECT
Insula Iubirii 2025
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te