Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.
Clauza de 100.000 de euro: Ce a încălcat Sorin Bontea
Potrivit jurnaliștilor de la Paginademedia.ro, conflictul juridic a pornit de la invocarea de către Antena Group a unei clauze din contractul semnat în urmă cu câțiva ani.
Conform documentului, Sorin Bontea se obliga să obțină acordul scris al beneficiarului pentru orice participare la emisiuni sau realizarea de „materiale online” pentru terți din afara trustului. Încălcarea acestei prevederi atrăgea o penalitate fixă de 100.000 de euro.
Reclamanta a susținut în fața instanței că Chef Sorin Bontea ar fi publicat în perioada 2022-2023 un total de 48 de materiale publicitare pe internet pentru diverse branduri, fără aprobarea necesară.
Citește și: Decizie-șoc în instanță: Sorin Bontea a pierdut procesul cu Antena Group. Suma uriașă pe care o are de achitat
Apărarea lui Chef Bontea: „Materiale online” este o noțiune vagă
În replică, Sorin Bontea a argumentat în apărarea sa că termenul de „materiale online” este unul imprecis și vag. Mai mult, acesta a susținut că postările sale nu s-ar încadra în clauza invocată de Antena Group, ci ar ține de alte prevederi contractuale, potrivit sursei citate.
Vedeta a mai invocat încălcarea dreptului la liberă exprimare și a dreptului la propria imagine, subliniind că respectiva clauză a fost una standard, impusă de trust.
De asemenea, acesta a punctat că în practică exista un „acord informal”, confirmările pentru promovări fiind făcute adesea tacit de către directorul de PR al Antena Group.
Citește și: Dieta drastică ținută de Chef Sorin Bontea. Ce sacrificiu face vedeta PRO TV pentru a slăbi până de Paște: „Vreau să dau burtica jos”
De ce a dat dreptate instanța trustului Antena Group
Tribunalul București a respins majoritatea argumentelor aduse de Chef Bontea. Judecătorii au considerat că limitarea libertății de exprimare prin contract este legală atunci când este asumată voluntar și că astfel de clauze sunt frecvente în industria media.
Instanța a stabilit următoarele puncte cheie:
- Noțiunea de „materiale online” este suficient de clară în contextul actual (include postări social media și clipuri promoționale);
- Clauza a fost negociată între două părți profesioniste, nu impusă;
- Deși pentru unele branduri existau acorduri, în cazul campaniilor pentru Borotalco și Medusa, artistul nu a putut dovedi existența niciunui acord.
Judecătorii au concluzionat că și o singură încălcare activează clauza penală, suma de 100.000 de euro fiind stabilită anticipat de ambele părți prin contract.
Citește și: Sorin Bontea, mărturisiri neașteptate despre lupta cu greutatea: „Atinsesem suta de kilograme, nu mai puteam să mă leg la șireturi”
Decizia nu este definitivă
Este important de menționat că decizia pronunțată de Tribunalul București pe 17 aprilie nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Foto: Instagram
Citește și:
Actorii turci ai momentului