Homepage  / Cinema

Chris Pratt, într-o cursă contracronometru în „Mercy”: „Am vrut să simt claustrofobia personajului” – Un viitor în care AI decide viața și moartea

Chris Pratt, într-o cursă contracronometru în „Mercy”: „Am vrut să simt claustrofobia personajului” - Un viitor în care AI decide viața și moartea

de Camelia Ghioc,

Chris Pratt vine pe ecrane cu thrillerul SF „Mercy”, o peliculă intensă despre un detectiv acuzat de crimă, care are la dispoziție doar 90 de minute pentru a dovedi că este nevinovat înainte de o sentință fatală.

Un viitor în care AI decide viața și moartea

Într-un viitor sumbru, sistemul de justiție nu mai face față valului de infracțiuni și nedreptăților din legislatie, așa că e revoluționat de inteligența artificială.

Orice infractor are la dispoziție 90 de minute să își dovedească inocența în fața unui judecător AI înainte să fie executat.

90 de minute pentru a-ți demonstra nevinovăția

Detectivul Raymond a fost unul dintre cei care au susținut noul sistem, însă când e acuzat de uciderea propriei soții și ajunge în fața unei judecătoare AI, descoperă marile lacune din sistem și e nevoit să lupte ca să-și salveze viața.

Fiecare secundă contează în această confruntare dintre logica rece a mașinii și disperarea unui om care își caută dreptatea.

O distribuție puternică într-un thriller tensionat

Producția „Mercy” reunește actori de calibru, care aduc greutate acestei povești distopice:

  • Kenneth Choi („Urgențe”)
  • Chris Pratt („Gardienii galaxiei”)
  • Rebecca Ferguson („Dune”, „Omul spectacol”)
  • Annabelle Wallis („Peaky Blinders”)

Chris Pratt, despre pregătirea pentru rol: „Am vrut să simt claustrofobia personajului”

Într-o întâlnire cu fanii și presa la New York Comic Con, Chris Pratt a povestit că pentru a se pregăti să îl interpreteze pe detectivul Raven a stat de vorbă cu detectivi din divizia Omucideri a poliției din Los Angeles.

Mai mult, la filmări a cerut să fie legat de scaun cu adevărat, la fel ca Raven, pentru o experiență autentică:

„Am vrut să simt cu adevărat claustrofobia și neputința personajului… nu am vrut să mă prefac…”, a mărturisit actorul.

Pe măsură ce inteligența artificială devine tot mai prezentă în viața contemporană, „Mercy” pune întrebări esențiale despre limitele etice ale unei astfel de evoluții și riscurile de a lăsa viața umană în mâinile algoritmilor.

Trailer oficial „Mercy”:

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Power Couple
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton