Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.
Mihaela Mincu, despre cea mai grea provocare de la Insula Iubirii
În ciuda aparențelor – zâmbete largi, interacțiuni relaxate și o prezență magnetică în vila băieților – începutul n-a fost deloc ușor pentru tânăra ispită. La întoarcerea în țară, a povestit sincer că despărțirea de telefonul mobil a fost cea mai dureroasă parte a experienței. „Pot să spun că a fost groaznic fără telefon mobil. Am realizat pe insulă că cea mai mare dependență a mea este telefonul. Social media de fapt”, a mărturisit ea pentru Libertatea.
„Pe insulă am avut un telefon doar pentru poze. Nu puteam să-l folosim în alt scop că eram ca la Big Brother, toate camerele erau pe noi, nu puteam face nimic”, a explicat Mihaela. Iar dorul de conectare a fost atât de intens încât, la momentul reîntâlnirii cu telefonul, a spus, fără pic de ezitare: „Am zis că l-am văzut pe Dumnezeu”.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7
Pentru a face față deconectării forțate, și-a creat propriul univers: ore întregi petrecute la piscină, plimbări și momente prelungite pe plajă. „Eu am stat cel mai mult în apă. Am fost rățușca insulei”, a glumit ea, povestind și despre momentele rare în care au avut voie să facă puțin shopping sau au primit mici cadouri în cadrul întâlnirilor speciale.
Chiar dacă experiența a fost una de scurtă durată, Mihaela nu exclude o revenire pe micul ecran. Mai mult, visează la o carieră în televiziune, de ce nu, chiar în locul lui Radu Vâlcan. Spune că n-ar mai accepta rolul de ispită, dar s-ar vedea prezentând o emisiune de divertisment. „Mama nici nu a știut despre ce este vorba în principiu, dar m-a susținut și mă susține în tot ce fac. Mi-ar plăcea să rămân în această industrie, să fac orice ține de camere și de microfon. Divertismentul mă prinde cel mai bine”, a declarat Mihaela, ]n cadrul unui interviu acordat pentru Libertatea.
Mihaela a părăsit Thailanda mai repede decât și-ar fi dorit
Surpriză neplăcută pe insula în care băieții petrec cu frumoasele ispite feminine. În ediția difuzată pe 4 august 2025, băieții au trebuit să aleagă o nouă ispită pentru date, însă au fost surprinși când au aflat că ispita Mihaela Mincu a fost nevoită să părăsească competiția din motive personale.
Radu Vâlcan a fost cel care le-a dat vestea concurenților, chiar înainte de alegerea următoarelor opțiuni pentru întâlnire. Prezentatorul nu a dezvăluit motivul pentru care concurenta a părăsit emisiunea după doar câteva zile petrecute în Thailanda, aspect care a lăsat loc de speculații.
Mihaela are 29 de ani, este model de imagine și se autodescrie ca fiind o persoană volubilă, plină de energie, care iubește să fie în centrul atenției și să creeze atmosferă: „Sunt o persoană volubilă, îmi place să organizez jocuri colective, astfel încât toată lumea să se simtă bine. Atmosfera dintr-un loc este foarte importantă pentru mine și, de cele mai multe ori, o iau în propriile mâini.”
Sursă foto: Antena 1
Vrei să fii mereu la curent cu tot ce mișcă în TV și streaming?
Abonează-te la newsletterul TVMANIA și primește zilnic în inbox cele mai importante articole: știri din televiziune, interviuri exclusive, schimbări în grilele TV, premiere de filme și seriale, dar și noutățile momentului de pe platformele de streaming.
Abonează-te aici:https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania
Citește și:
Actorii turci ai momentului