Mirabela Grădinaru, partenera de viață a candidatului la președinție Nicușor Dan, a vorbit cu sinceritate despre una dintre cele mai dificile etape din viața sa de mamă: nașterea prematură a celor doi copii ai lor, Aheea și Antim. Într-un interviu emoționant, ea a rememorat șocul trăit, nesiguranțele medicale și lecțiile profunde de viață care au transformat-o din temelii.
Cuprins
Cuprins
Până de curând, Mirabela Grădinaru, partenera de viață a candidatului la președinție Nicușor Dan, a fost o prezență discretă în spațiul public. Totuși, campania electorală din 2025 a schimbat radical acest lucru. Echipe de televiziune și de campanie i-au trecut pragul casei, iar viața de familie a fost pusă sub lupa opiniei publice.
Într-un interviu oferit pentru totuldespremame.ro, Mirabela Grădinaru – în vârstă de 41 de ani – a vorbit sincer despre viața de familie, maternitate și greutățile prin care a trecut în primii ani de viață ai copiilor săi, Aheea (9 ani) și Antim (aproape 3 ani), ambii născuți prematur.
Mirabela își amintește cu emoție de nașterea fiicei sale, Aheea, în 2016, la 11 ani de relație cu Nicușor Dan.
„Viața amândurora s-a schimbat radical. Mă emoționez teribil când povestesc despre asta. Recunosc că înainte eram… aș putea să spun… superficială. Credeam că sănătatea este un dat. Că ne naștem sănătoși. Însă Aheea s-a născut prematur, iar primele trei luni de viață au însemnat multe vizite la medici, care suspectau diverse probleme de sănătate. A fost greu în acea perioadă și nu am reușit să mă bucur de copilul meu așa cum îmi imaginam la început că o voi face. Dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să trăiesc toate acele lucruri, ca să pot să prețuiesc cu adevărat viața, să pot să înțeleg cu adevărat ce înseamnă binecuvântarea de a avea copii, să înțeleg cu adevărat cât de mult ar trebui să-i respectăm pe părinții care au copii cu nevoi speciale”, a povestit Mirabela pentru sursa citată anterior.
Într-un moment de sinceritate profundă, Mirabela Grădinaru a rememorat una dintre cele mai marcante experiențe din viața sa: nașterea prematură a fiicei sale, Aheea. Fără să fie pregătită pentru o astfel de situație, ea povestește cu emoție despre șocul trăit, despre incertitudinile medicale și despre sprijinul esențial primit din partea celor apropiați.
„Nu eram pregătită pentru un copil prematur, cum, de fapt, cred că nimeni nu e pregătit. Sunt tot felul de cursuri pe care le fac mamele înainte, și aveam acces la informație, dar niciodată nu mi-am pus problema că aș putea să nasc un copil prematur. Atunci când s-a întâmplat, nu aveam nici numele stabilit. Aveam lista, știam că Aheea este prenumele cu care rezonăm, dar nu stabilisem clar că așa va rămâne. Nu aveam nici pătuț, nici hăinuțe, așa cum se pregătesc părinții înaintea puiului, și a fost un șoc când doamna doctor, la un control, m-a anunțat că va trebui să intrăm în sala de operație. Știu și acum că am plâns foarte mult. Ulterior, când mi s-a spus că trebuie să rămână în spital copilul și am voie doar la două vizite pe zi, a fost și mai dificil. Dar am avut parte de oameni foarte dragi alături, cărora le sunt foarte recunoscătoare. Și toată această experiență m-a ajutat și m-a ghidat să pot să iau decizii care să ducă la o dezvoltare armonioasă a copilului. Poate dacă aș fi născut-o la termen nu aș fi întâlnit aceiași oameni care să mă ajute și să-mi explice…”
Mirabela a povestit și despre nașterea fiului său, Antim, care a venit pe lume tot prematur:
„Mi-am dorit ca al doilea copil să fie născut la termen, dar tot prematur s-a născut și el. Și aici au fost, din nou, aceleași temeri… Sunt acele ecografii transfontanelare care ne sperie. Eu îi înțeleg și pe domnii doctori că n-au cum să te asigure de absolut nimic, atâta timp cât ecografia naște niște semne de întrebare. Dar nu a mai fost aceeași teamă pe care am avut-o cu primul copil, pentru că trecusem deja prin toată această experiență. Am așteptat. Am așteptat să treacă cele trei luni de zile.”
„La el au fost și niște probleme gastrice: până la șase luni de zile am dormit doar în șezut cu el. Pe el l-am ținut doar la verticală, pentru că avea reflux gastric foarte violent. Dar toate acestea au trecut, cu regim alimentar strict, căci n-am vrut să renunț la alăptare, și am vrut să elimin orice factor care ar fi putut să îi provoace refluxul. Nu se știa dacă era ceva fiziologic sau o intoleranță alimentară.
Mi s-a cerut să renunț să-l mai alăptez, dar am considerat că trebuie să-mi ascult instinctul și mi-am zis că, dacă este ceva ce ține de mine (așa cum face fiecare părinte), o voi face. Sunt oameni care țin regim toată viața, așa că și eu voi putea să țin un regim alimentar atât timp cât e nevoie pentru ca el să fie alăptat.”
Citește și: