Homepage  / Știri

O parodie cu vampiri, mai tare ca filmul Juliei Roberts

O parodie cu vampiri, mai tare ca filmul Juliei Roberts

de Redactia Tvmania

Parodia “Vampires Suck” (după seria “Amurg”) s-a clasat pe locul doi în box-office-ul american devansând mult-aşteptata peliculă a Juliei Roberts, “Mănâncă, roagă-te, iubeşte”.

Filmul “Vampires Suck” a reuşit să adune 12,2 milioane de dolari după primul weekend de la lansarea în SUA. Pe locul 1 în box-office-ul american continuă să se afle “Eroi de sacrificiu” cu Sylvester Stallone în rolul principal, care rulează în prezent şi în cinematografele de la noi. Filmul, în care mai apar Mickey Rourke, Arnold Schwarzenegger şi Jet Li, a reuşit să adune până în prezent 16,5 milioane de dolari.

Din păcate, “Mănâncă, roagă-te, iubeşte” (adaptarea best-seller-ului cu acelaşi nume al autoarei Elizabeth Gilbert) nu a reuşit să strângă decât 12 milioane, o sumă care, deocamdată, este departe de a acoperi investiţia de 47.1 milioane de dolari a producătorilor. Pelicula, în care joacă şi actorul spaniol Javier Bardem, va fi lansată în România pe 15 octombrie.

.

Urmăriţi aici trailer-ul filmului “Vampires Suck”, regizat de Jason Friedberg şi Aaron Seltzer, cei care au adus pe marile ecrane şi “Întâlnire cu spartanii” şi “Despre super-eroi şi… alte aiureli”.

https://www.youtube.com/watch?v=G2_UL69ehxo
Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton