De la uniforma de însoțitoare de bord la strălucirea premierelor de cinema, Olivia Odăianu demonstrează că realitatea bate filmul. Autoarea thrillerului „Acel Martie” ne dezvăluie, într-un interviu captivant, cum a reușit să aducă staruri din „La Casa de Papel” și „Game of Thrones” într-o producție românească și ce sacrificii implică trecerea de la literatură la scenariul de film.
Cine este Olivia Odăianu, autoarea romanului „Acel Martie”
OliviaOdăianu este o scriitoare de thrillere și om de televiziune, realizatoarea emisiunii „Vacanță la bani mărunți” (Metropola TV). Fostă însoțitoare de bord, ea a debutat cu romanul „Acel Martie”, transformat recent într-un film de succes cu distribuție internațională impresionantă.
Olivia a semnat scenariul alături de Iura Luncașu, aducând pe ecran nume din „La Casa de Papel” sau „Game of Thrones”. Cu un stil vizual și introspectiv, autoarea a publicat deja al doilea thriller, „Un singur motiv”.
Cum influențează cariera de stewardesă scrierea unui thriller de succes
Ai un parcurs profesional fascinant: ai fost însoțitoare de bord, acum ești în televiziune și în industria cinematografică. Cât de mult te inspiri din viața ta pentru cărțile pe care le scrii?
Probabil mai mult decât îmi dau seama. Experiența de însoțitoare de bord, anii din televiziune, întâlnirile cu oameni foarte diferiți, toate ajung, într-o formă sau alta, în poveștile mele.
Te inspiră călătoriile pentru viitoarele povești? Există un loc care ți-a declanșat deja ideea unui nou roman?
Foarte mult. Când călătorești, vezi oameni, locuri și situații care îți deschid imaginația. Uneori o simplă atmosferă sau o întâlnire într-un loc neașteptat poate deveni punctul de pornire pentru o poveste.
Cum se îmbină latura ta dinamică de la Metropola TV, unde prezinți „Vacanță la bani mărunți”, cu partea introspectivă a scrisului?
Emisiunea este partea foarte dinamică a vieții mele, cu multă mișcare și energie. Scrisul, în schimb, este un spațiu de liniște. Cred că tocmai contrastul acesta face ca cele două să se echilibreze foarte bine.
Colaborarea cu Iura Luncașu și transformarea cărții în scenariu
„Acel martie” s-a născut ca roman, iar acum povestea ta se vede pe marele ecran. Și totul într-un timp relativ… scurt. Cum s-a întâmplat acest lucru?
A fost o succesiune de întâlniri și contexte potrivite. „Acel Martie” a pornit ca un roman scris dintr-o nevoie personală de a spune o poveste despre alegeri și consecințe. După apariția cărții, interesul pentru o ecranizare a venit destul de repede.
Cred că povestea are o structură foarte vizuală, aproape cinematografică, iar asta a făcut tranziția spre film mai naturală. Un rol important l-a avut și susținerea unor oameni din zona cinematografiei, printre care criticul de film Irina-Margareta Nistor, care a văzut potențialul cinematografic al poveștii și i-a recomandat regizorului Iura Luncașu să citească romanul. De acolo lucrurile au început să se lege firesc, iar ideea adaptării pentru film a prins contur.
Totodată, semneziscenariul alături de Iura Luncașu. Cum a funcționat colaborarea voastră și ce ai descoperit nou despre propria poveste în acest proces?
Colaborarea cu Iura Luncașu a fost foarte interesantă pentru că el vine cu o experiență solidă de regie și cu o gândire foarte vizuală. În procesul de scriere a scenariului am descoperit cât de diferit funcționează o poveste în film față de roman. Uneori o scenă care în carte se bazează pe introspecție trebuie transformată într-o acțiune sau într-un gest. A fost un exercițiu de a privi propria poveste din exterior.
Există o scenă din film pe care ai rescris-o radical față de carte? De ce ai simțit nevoia acestei schimbări?
Da, există câteva. Unele scene au fost restructurate pentru a crește tensiunea cinematografică sau pentru a simplifica firul narativ. În roman îți poți permite să construiești misterul treptat, în timp ce filmul are nevoie de un ritm mai alert. Așa că anumite momente au fost condensate sau mutate pentru a funcționa mai bine pe ecran.
Distribuție de lux: Staruri din „La Casa de Papel” și „Game of Thrones”
Cât de aproape sunt actorii din distribuție de personajele pe care ți le-ai imaginat inițial când scriai romanul la masa de lucru?
În mod surprinzător, foarte aproape. Când scrii un roman ai niște imagini vagi despre personaje, dar ele nu sunt complet definite. Actorii le-au dat o identitate foarte clară și uneori chiar au adus nuanțe la care nu m-am gândit inițial.
Ai participat la casting? Pe lângă Mădălina Bellariu Ion și Eduard Trică, vorbim de nume sonore precum Esther Acebo („La Casa de Papel”), Costas Mandylor („Saw”), Luke Roberts („Game of Thrones”, „Ransom”, „Batman”) și Didi Anderson („The Hitman’s Wife” și „Ransom”)…
Am fost implicată în discuțiile despre distribuție și a fost fascinant să vezi cum o poveste scrisă la birou ajunge să fie interpretată de actori din culturi diferite. Distribuția este una internațională, cu actori precum Esther Acebo, Costas Mandylor, Luke Roberts sau Didi Anderson, iar energia lor a adus o dimensiune nouă poveștii.
Cu Mădălina Bellariu Ion, protagonista filmului, te cunoșteai dinainte? Amândouă sunteți din Pitești…
Nu, nu ne cunoșteam personal. Faptul că amândouă suntem din zona orașului Pitești a fost o coincidență frumoasă. Mădălina Bellariu Ion a adus personajului o sensibilitate și o intensitate care mi-au plăcut foarte mult.
Și cum a fost la filmări? Ce ți s-a părut cel mai provocator la tot ce s-a întâmplat pe set?
Pe set este un univers complet diferit de cel al scrisului. Totul se întâmplă foarte repede și implică zeci de oameni care lucrează împreună. Pentru mine a fost fascinant să văd cum o scenă de câteva minute pe ecran poate necesita ore sau chiar zile de pregătire.
Thrillerul, genul care o definește pe Olivia Odăianu
Ce reacții te-au emoționat cel mai tare de când filmul a ajuns în cinematografe?
Probabil reacțiile oamenilor care au citit cartea și apoi au văzut filmul. Când cineva îți spune că a recunoscut emoția sau atmosfera din roman și pe ecran, simți că povestea și-a păstrat sufletul.
Deja ai publicat și cel de-al doilea roman, „Un singur motiv”, tot un thriller. Ce te atrage cel mai mult la acest gen? Și îi vei rămâne fidelă?
Thrillerul îmi place pentru că explorează limitele umane: frica, deciziile luate sub presiune, adevărurile ascunse. Este un gen care te obligă să construiești foarte atent tensiunea și logica poveștii.
Ce urmează pentru scriitoarea Olivia Odăianu după „Un singur motiv”
După experiența de a fi și autor, și scenarist pentru propria carte, te tentează să scrii direct pentru film sau serial? Ce planuri ai?
Da, experiența scenariului mi-a deschis apetitul pentru asta. Filmul și serialul au un limbaj diferit, dar foarte captivant. Nu exclud ca în viitor să dezvolt proiecte gândite direct pentru ecran.
Și ce îți place cel mai mult să faci când nu scrii și nu filmezi?
Să călătoresc, să citesc și să petrec timp cu oamenii apropiați. Uneori cele mai bune idei vin tocmai în momentele în care nu încerci să le cauți.
Știai că?
Romanul „Acel Martie” a ajuns să fie ecranizat după ce criticul de film Irina-Margareta Nistor i-a recomandat regizorului Iura Luncașu să citească cartea, văzând în ea un uriaș potențial cinematografic.
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.