Pamela Anderson explică coafura de la Met Gala 2025
Pamela Anderson a demonstrat la Met Gala 2025 că este o adevărată „luptătoare feminină”, prin alegerea unei coafuri curajoase și a unei apariții care a transmis un mesaj puternic.
„Pentru Met, mi-am dorit ceva puternic, curajos și asumat — în acord cu tema serii, care a fost despre croiala impecabilă din cap până-n picioare”, a declarat actrița pentru Who What Wear, într-un interviu publicat joi, potrivit Page Six.
Vedeta din „Baywatch”, în vârstă de 57 de ani, a sărbătorit tema din acest an, „Superfine: Tailoring Black Style”, cu o tunsoare dreaptă, accentuată de micro-breton, dar și cu o spectaculoasă rochie Tory Burch, acoperită în întregime cu pietre strălucitoare.
„Cred că lumea are nevoie de mai multă prezență feminină de tip războinic, iar aceasta a fost mica mea contribuție”, a adăugat Anderson.
Modelul a subliniat că alegerea sa stilistică nu a fost despre a arăta „bine”: „Este oricum ceva subiectiv”, a spus ea cu nonșalanță. „Rochia [Tory Burch] a fost vedeta. Eu doar am avut norocul să o port.”
Actrița din „The Last Showgirl” a dezvăluit că și-a tuns faimosul păr blond în urmă cu ceva timp, pentru câteva proiecte. Totuși, a mărturisit că look-ul a fost și „un omagiu discret” adus actrițelor preferate din filmele regizorului Ingmar Bergman, precum Bibi Andersson și Liv Ullmann din „Persona”.
Pamela Anderson a surprins în ultimii ani renunțând la machiaj în viața de zi cu zi și chiar la evenimentele publice. Met Gala 2025 nu a făcut excepție — vedeta a apărut nemachiată, cu un ten luminos, ușor colorat cu puțin fard, dar vizibil natural.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7
Viața amoroasă a Pamelei Anderson
Pamela a avut șase căsnicii în ultimii 28 de ani, primul ei soț fiind Tommy Lee. S-a căsătorit cu el în 1995. Cei doi au una dintre cele mai tumultoase relații din cultura pop și au fost în centrul serialului recent de pe Disney+, „Pam și Tommy”. Pam are doi copii cu Tommy. Au divorțat mai târziu, în 1998, rămânând în continuare buni prieteni.
Opt ani mai târziu, Pamela Anderson s-a căsătorit cu Kid Rock, ceea ce a dat startul unui lung șir de căsnicii de scurtă durată. Pamela a decis să divorțeze de el doar un an mai târziu, dar a trecut rapid la jucătorul de poker Rick Salomon. Cei doi s-au căsătorit de fapt de două ori – prima dată în 2007 și a doua în 2014, dar ambele mariaje s-au terminat după doar un an.
Cu toate acestea, cea mai scurtă căsnicie a lui Pamela avea să urmeze, când s-a căsătorit cu amicul ei Jon Peters. Ea s-a căsătorit cu producătorul de film în 2020, însă a divorțat de el după doar 12 zile.
Cea mai recentă căsătorie a Pamelei a avut loc mai târziu în același an, când s-a căsătorit pentru a șasea oară. Ea și Dan Hayhurst au devenit soț și soție în Ajunul Crăciunului din 2020. Au divorțat în 2022.
Citește și: