Homepage  / Advertorial

Pe 7 ianuarie se lansează cartea Twisted Hate

Pe 7 ianuarie se lansează cartea Twisted Hate
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Redactia Tvmania

Ai citit până acum cărți scrise de Ana Huang? Dacă nu, neapărat trebuie să dai o șansă măcar uneia și cu siguranță îți vor plăcea. Sunt cărți diferite, care te vor transpune într-o cu totul altă lume și pe care le vei adora încă de la prima pagină. În schimb, dacă ai avut ocazia să parcurgi seria literară Twisted, semnată de Ana Huang, avem o veste bună: al treilea volum, intitulat Twisted Hate, va fi lansat pe data de 7 ianuarie și poți deja plasa o precomandă la BOOKZONE. Așadar, acum ai posibilitatea să faci o precomandă și să te bucuri printre primii de această nouă carte a celebrei autoare. Similar cu volumele anterioare, și acesta este un roman care îmbină elementele de ficțiune cu cele ale dragostei, captivându-ți atenția până la ultimele pagini.

Înainte de a prezenta succint conținutul cărții, vrem să aducem în atenție câteva informații despre autoare și să facem o scurtă prezentare a celorlalte două volume din această serie.

Ana Huang este o autoare tânără, căreia i-a fost recunoscut talentul grație platformei Wattpad, unde a publicat primul volum al seriei. Datorită succesului înregistrat, a decis să aducă cărțile și în format fizic.

Chiar și autori consacrați au apreciat operele sale, precum Ali Hazelwood, autoarea romanului Ipoteza iubirii: „Am fost captivată de acest roman zile întregi. L-aș acorda opt milioane de stele, nu doar cinci.”

Despre seria Twisted, așa cum am menționat, este una neconvențională în domeniul literaturii romantice, fiecare volum aducând în prim-plan protagoniști diferiți, cu povești distincte.

Noul carte Twisted Hate – Inamici cu beneficii, explorează relația dintre Josh și Jules. Josh, fiind nu doar atrăgător, ci și arogant, se pregătește să devină medic, iar mintea sa este complet absorbită de Jules Ambrose, singura care i-a rezistat până acum. De la prima lor întâlnire, ea a reușit să-i stârnească o obsesie. În ciuda antipatiei dintre ei, situația escaladează într-o noapte memorabilă. Astfel, Josh propune ideea de a deveni inamici cu beneficii, având reguli clare: fără gelozie, fără obligații și fără să se îndrăgostească unul de altul.

Jules are un singur scop, acela de a trece examenul de admitere în barou, motiv pentru care nu este dispusă să socializeze cu un viitor medic arogant, oricât de bine ar arăta acesta. Cu toate acestea, pe măsură ce îl cunoaște mai bine, descoperă laturi neștiute ale celui pe care l-a disprețuit mult timp. În mintea ei, totul începe să se lege: dușmanul ei principal, fratele celei mai bune prietene, reprezintă singura ei șansă de salvare.

Pentru a descoperi adevărata poveste dintre protagoniști, cum au ajuns în această situație și care este deznodământul, poți comanda această carte. Nu uita că vei primi cartea începând cu 7 ianuarie. În cazul în care seriei îți este necunoscută, poți comanda și celelalte două volume disponibile pe BOOKZONE, oferindu-ți astfel două lecturi captivante pentru vacanța de iarnă.

sursa foto: freepik

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Actorii turci ai momentului
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton