Homepage  / Seriale / Netflix

Pe cine a supărat dansul din prima secvență a miniseriei „Cuplul perfect”. Nicole Kidman a refuzat inițial să filmeze flashmob-ul, devenit apoi viral

Pe cine a supărat dansul din prima secvență a miniseriei „Cuplul perfect”. Nicole Kidman a refuzat inițial să filmeze flashmob-ul, devenit apoi viral

de Andreea Hentea,

Distribuția miniseriei „Cuplul perfect” / „The Perfect Couple” (2024), lansată recent pe Netflix, a organizat aproape o revoltă după ce regizoarea Susanne Bier a insistat asupra unei secvențe de dans de tipul „flashmob” pentru genericul de deschidere.

Povestea difuzată de Netflix este construită în jurul unei crime petrecute în timpul pregătirilor pentru o nuntă fastuoasă și ecranizează romanul omonim al lui Elin Hilderbrand. După crimă, poliția îi anchetează pe toți membrii bogatei familii Winbury, pe invitații și pe angajații lor, dezvăluind, pe parcursul investigației, o mulțime de secrete adânc îngropate din trecutul familiei.

În ciuda accentelor întunecate ale poveștii, serialul se deschide cu o coregrafie mai puțin obișnuită, în care întreaga distribuție – inclusiv Nicole Kidman, Dakota Fanning și Liev Schreiber, vedetele sale principale – dansează la unison pe plajă, pe piesa lui Meghan Trainor „Criminals”, toți fiind îmbrăcați în costume și în rochii de gală.

Motivația regizoarei

„Am simțit că vreau să fac ceva prin care să transmitem publicului că va fi distractiv”, a declarat regizoarea Susanne Bier pentru variety.com înainte de premiera din Los Angeles a miniseriei. „Simt că această perioadă este puțin cam sumbră și am simțit nevoia să fac ceva care să aibă mult suflet și să fie foarte amuzant. Și am vrut să văd toate personajele distrându-se”.

Cu toate acestea, actorii din distribuție nu au fost convinși de compatibilitatea scenei respective cu povestea și chiar au inițiat un grup pe WhatsApp pentru a încerca să omită dansul. Meghann Fahy, intepreta lui Merritt, care este influencer pe rețelele de socializare în serial, a declarat pentru variety.com la premiera din Los Angeles: „Toată lumea era în acel grup și toți spuneau că nu vor să facă asta, pentru că pur și simplu nu i-au înțeles rostul”. „De fapt, am avut o problemă foarte, foarte mare cu învățarea coregrafiei, așa că am fost foarte stresată din cauza asta”, a adăugat actrița.

Actorul Ishaan Khattar, care îl joacă pe Shooter Dival, cavalerul mirelui, a spus că, deși este și dansator, crede că „Niciunul dintre noi nu a putut înțelege de ce trebuia să facem această coregrafie pentru personajele noastre. Ne spuneam: «Unde se încadrează asta în schema lucrurilor? Așa ceva nu face parte din angajament!»”.

Destindere după greve

Nu numai distribuția a fost sceptică în privința acestui dans, ci și producătorii, preocupați de faptul că nu era suficient timp pentru a filma secvența, care a fost coregrafiată de Charm La’Donna. Multipremiata regizoare Susanne Bier a venit însă cu ideea acestei coregrafii după ce toată lumea a revenit pe platouri după pauza de opt luni impusă de grevele scenariștilor și actorilor de anul trecut.

„În mod normal, am petrece o zi întreagă, poate chiar două, filmând așa ceva, ori noi am făcut-o într-o oră și jumătate. „Am avut conversații serioase înainte, fiindcă toți m-au întrebat dacă sunt sigură că vreau să facem asta, având atât de puțin timp, dar eu am știut că îmi doresc așa ceva”, a povestit cineasta.

Nicole Kidman, care o interpretează pe intransigenta Greer Garrison Winbury, a refuzat inițial – „Pentru că nu am simțit că un personaj ca Greer ar dansa, ci că ar urmări totul”, a spus ea -, recunoscând că s-a alăturat grupului WhatsApp. „Totuși, am dansat în rolul lui Greer, cred că a fost grozav și mă bucur că ne-au pus pe toți să o facem, fiindcă a fost multă bucurie în acele momente”.

Cine a acceptat cu dragă inimă

Numai Liev Schreiber, care îl interpretează pe soțul lui Greer, Tag Winbury, a dansat fără probleme. „Nu am fost în acel grup de WhatsApp. Toată distribuția s-a revoltat din cauza asta, cu excepția mea, care eram deja în rulota mea, exersând mișcările de dans. Pur și simplu îmi place să dansez și chiar am fost puțin dezamăgit când mi-am dat seama că nu am mai multe mișcări de făcut, fiindcă mi s-a părut că mi-a ieșit foarte bine”, a spus el.

În schimb, coregrafa Charm La’Donna nu a avut decât laude pentru actori. „Au învățat rapid și ne-am distrat cu toții, a fost o zi distractivă pe plajă”, a povestit ea.

Regizoarea Susanne Bier i-a spus lui Charm La’Donna (care se întâmplă să fie și coregrafa lui Meghan Trainor, cea care cântă piesa „Criminals”) că își dorește pentru scena respectivă pași de dans „clasici”, inspirați de filme ca „Saturday Night Fever”. La’Donna a introdus, de asemenea, unele dintre temele serialului în această coregrafie, inclusiv o mișcare în care distribuția face anumite gesturi cu mâinile, care simbolizează misterul crimei din centrul serialului. „Când îi vezi arătând în jur, nu știi cine spre cine arată și ce înseamnă, de fapt”, a explicat ea.

Final fericit

În ciuda împotrivirilor inițiale, în momentul în care camerele au început să filmeze, toată lumea era pregătită să-și execute mișcările. „Dacă e să recunoaștem cu mâna pe inimă, în cele din urmă am fost foarte, foarte bucuroși pentru dansul ăsta. Cu toții am ajuns să cedăm, a fost extrem de amuzant și, în mod neașteptat, cred că ne-a reușit uimitor”, a recunoscut Meghan Fahy despre secvența care reprezintă, de fapt, unul dintre cele mai reușite momente ale miniseriei.

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton