O nouă etapă decisivă la Power Couple
După o perioadă în care probele au adus zâmbete și momente de destindere, Power Couple intră într-o etapă mult mai solicitantă. Diseară, mâine și miercuri, concurenții vor fi puși în situații-limită, care le vor testa nu doar rezistența, ci și capacitatea de a comunica eficient.
Provocările vor demonstra, încă o dată, că doar cu o bună coordonare și încredere reciprocă pot duce misiunile la bun sfârșit.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5
Fetele intră primele în sala de investiții
Prima etapă a serii le aparține fetelor. După ce Dani Oțil le va alimenta conturile cu sumele săptămânale, acestea vor decide cu ce bugete vor „juca” pentru proba băieților.
Atmosfera se schimbă rapid atunci când prezentatorul face un anunț care îi pune pe toți pe gânduri:
„Proba de astăzi este, după mine, cea mai grea probă de până acum. Știți că am încercat aproape toate probele în trei ani de Power Couple, nu am încercat-o și nu am niciun chef să o încerc.”
Reacții și prime indicii despre probă
Dacă pentru domni avertismentul lui Dani Oțil deschide ușa unor scenarii deloc optimiste, pentru doamne vine ca o mică dezarmare.
„Deci să stăm fără nicio speranță că va fi bine”, va concluziona Adda.
Totuși, prezentatorul oferă și câteva indicii care clarifică parțial situația: se pare că băieții vor trebui să asculte, chiar dacă nu vor putea auzi. Cine se va adapta cel mai bine acestei provocări rămâne de văzut.
Superputerea, pusă pe pauză
Un alt anunț important al serii vizează strategia de joc:
„Săptămâna asta, punem superputerea la păstrare până mâine.”
Decizia schimbă complet calculele concurenților și poate influența rezultatul acestei etape dificile.
Când poți urmări Power Couple
Nu ratați sezonul legendar din Power Couple, difuzat în fiecare luni, marți și miercuri, de la ora 20:30, doar la Antena 1 și pe AntenaPLAY.
Actorii turci ai momentului