Homepage  / Ştiri / Televiziune

Premieră: Serialul „Dragoste infinită”, cu Burak Ozcivit și Neslihan Atagül, începe la Kanal D

Premieră: Serialul „Dragoste infinită”, cu Burak Ozcivit și Neslihan Atagül, începe la Kanal D

de Redactia Tvmania

În această seară, la ora 20:00, la Kanal D va debuta serialul “Dragoste infinită”, avându-i în rolurile principale pe doi dintre actorii deja cunoscuți publicului din România: Burak Ozcivit este cunoscut din serialul “Suleyman Magnificul”, în rolul lui Bali Bey, iar Neslihan Atagül a interpretat-o pe Neriman din serialul “Un destin la răscruce”.

Actorii au spus că rolurile bine conturate pe care le interpretează li se potrivesc mănușă și că atmosfera de pe platourile de filmare este plină de vervă.

Burak Ozcivit: “Știu că românii sunt fani ai serialelor turcești și mai știu că serialul va fi difuzat și în România, lucru care nu poate decât să mă bucure! Serialul aduce în prim-plan dragostea, cea fără de care totul ar fi cenușiu. Fiecare dintre noi a trăit o mare dragoste, cu toții ne regăsim în povestea personajelor principale”.

Neslihan Atagul: “Chiar dacă filmăm la foc continuu, ore întregi, atmosfera este relaxantă, iar în puținele pauze de la filmări pe care le avem ne amuzam copios, dansăm, mâncăm împreună. Fac o echipă extraordinară cu Burak, Kemal, partenerul meu din serial și sper ca starea noastră de bine să ajungă și la telespectatori. Vă invit să urmăriți o poveste despre dragoste care nu cunoaște margini”.

Povestea serialului „Dragoste infinită”, pe scurt

Serialul “Dragoste infinită” (în original “Kara Sevda”) aduce în fața telespectatorilor o poveste de dragoste, doi tineri din două lumi diferite care se îndrăgostesc iremediabil. Kemal (Burak Özçivit), student în ultimul an la inginerie minieră, este unul dintre cei trei copii ai unei familii din clasa mijlocie. Fiind o fire rațională, acesta nu crede în miracole, și cu atât mai mult în miracolul dragostei. Însă lumea lui monotonă este întoarsă pe dos odată cu apariția lui Nihan (Neslihan Atagül) în viața sa.

Provenind dintr-o familie înstărită, Nihan trăiește în zona rezidențială a cartierului. Totuși, ea nu rezonează cu valorile mediului în care a crescut și se distanțează de lumea din care face parte.

Deși pare imposibilă, dragostea dintre Kemal și Nihan va depăși diferențele de poziție socială. Cei doi reușesc să rămână împreună până în ziua când Kemal este nevoit să plece din Istanbul pentru a lucra într-o mină. Ce nu știe tânărul este că și Nihan are un secret pe care trebuie să îl îngroape laolaltă cu dragostea lor.

Dragoste infinită

Iubirea celor doi va fi pusă la grea încercare și aceștia vor trebui să depășească nenumăratele obstacole ce stau în calea fericirii lor.

Înlocuitorul lui „Kosem” în grila Kanal D, serialul “Dragoste infinită” va fi difuzat de luni până joi, de la ora 20:00. 

Citește mai multe despre acest serial în noul număr TVmania, apărut pe piață luni, 20 martie:

Urmărește-ne pe Google News
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 10:30 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 13:00 Ştirile Pro TV
    În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
  • 14:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 15:00 La Măruţă AP
    Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
  • 17:00 Ştirile Pro TV
    Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
  • 18:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 Las Fierbinţi 12
    Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
  • 21:30 Imperiul Leilor
    "Imperiul leilor" este o emisiune adresată celor ce vor să se lanseze în lumea afacerilor. Tinerii antreprenori care doresc să vadă cum ideea lor de afaceri prinde...
  • 23:30 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 00:00 Recompensă cu bucluc 12
    Filmul prezinta povestea lui Milo (Gerard Butler), un vanator de recompense, care primeste misiunea de a aresta si a aduce in fata justitiei o femeie care a savarsit...
  • 02:15 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 03:00 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 05:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator
    Andra Petrescu, Andreea Țopan și Valentin Butnaru fac echipă la pupitrul Observator Antena 1, de la ora 12.00. Programul s-a impus drept lider al segmentului orar...
  • 14:00 Poveşti de familie AP
    Serialul "Poveşti de familie" este o antologie de poveşti inspirate de probleme cât se poate de actuale pentru societatea românească. Bazat pe formatul internaţional...
  • 15:00 Mireasa AP
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 17:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 18:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 România are Roast AP
    Aventura Pârșilor circumspecți prin România continuă. Câștigătorii primei ediții România are Roast vor ajunge de această dată în Banat, unde vor căuta cele șapte...
  • 00:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 00:30 Status Update AP
    Viaţa adolescentului Kyle Moore este dată peste cap de divorţul părinţilor lui. Aflat acum într-un oraş şi un liceu noi, Kyle se străduieşte să se adapteze. Într-o...
  • 02:30 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 03:15 Poveşti de familie
    Serialul "Poveşti de familie" este o antologie de poveşti inspirate de probleme cât se poate de actuale pentru societatea românească. Bazat pe formatul internaţional...
  • 04:00 Surorile
    Serialul turcesc "Surorile - Kardeş Çocuklari" aduce în centrul poveştii două surori: Ümran (Ayca Bingöl), care trăieşte un trai modest la sat alături de fiica ei...
  • 05:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 07:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D le oferă telespectatorilor informațiile de care au nevoie în fiecare dimineață. La pupitul grupajului informativ de la ora 07:00 se va afla Cristina...
  • 08:00 Dimineaţa cu noi AP
  • 10:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 12:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • 17:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 19:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 20:00 Mă numesc Züleyha AP
    "Mă numesc Züleyha" înfăţişează istoria unei iubiri unice, care se derulează în Istanbulul anilor '70, şi continuă pe tărâmurile fertile ale zonei Çukurova, Adana...
  • 22:30 Jocul cuvintelor cu Dan Negru AP
    În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
  • 00:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 01:00 Mă numesc Züleyha
    "Mă numesc Züleyha" înfăţişează istoria unei iubiri unice, care se derulează în Istanbulul anilor '70, şi continuă pe tărâmurile fertile ale zonei Çukurova, Adana...
  • 03:45 Pastila de râs AP
    Ce te faci dacă într-o zi obisnuită ţi se întâmpla ceva neobişnuit? Te-a enervat şeful/ şefa?... Nu iţi recomandăm antidepresive, ci mai degrabă o pastilă de râs...
  • 04:15 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 05:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 06:30 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 06:45 Pastila de râs AP
    Ce te faci dacă într-o zi obisnuită ţi se întâmpla ceva neobişnuit? Te-a enervat şeful/ şefa?... Nu iţi recomandăm antidepresive, ci mai degrabă o pastilă de râs...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV