Homepage  / Recomandări

Premierele lunii octombrie la FOCUS+: un serial Stephen King și alte povești care îndrăznesc să fie diferite

Premierele lunii octombrie la FOCUS+: un serial Stephen King și alte povești care îndrăznesc să fie diferite

de Redactia Tvmania

Vrei să ai parte de un octombrie plin de povești SF inspirate, comedii reușite, drame politice care schimbă jocul puterii sau thrillere tensionate? Dacă nu te mulțumești doar cu „încă un serial” sau „încă un film”, FOCUS+ îți aduce în biblioteca proprie o selecție de producții noi, cu emoție, suspans și storytelling memorabil.


Premieră lunii: „Institutul” (The Institute, 2025)

Din 30 octombrie, urmărește toate cele 8 episoade ale thrillerului supranatural bazat pe romanul lui Stephen King. Luke Ellis (Joe Freeman) este răpit și dus într-un centru secret pentru copii cu abilități paranormale, condus de adulți aparent binevoitori, în frunte cu domnișoara Sigsby (Mary-Louise Parker). Într-un oraș apropiat, fostul ofițer Tim Jamieson (Ben Barnes) încearcă să mențină ordinea, dar destinul lui se va intersecta cu cel al lui Luke, cu rezultate explozive.

Joe Freeman, fiul actorilor Amanda Abbington și Martin Freeman, impresionează în rolul lui Luke, iar Stephen King livrează un thriller clasic, neliniștitor și moral ambigu, cu un final deschis care pregătește un nou sezon.


Miniseria „Joc murdar” (Playing Nice, 2025)

Disponibilă din 16 octombrie, „Joc murdar” spune povestea a două cupluri ale căror băieți au fost schimbați la naștere. Pete (James Norton) și Maddie (Niamh Algar) se confruntă cu dilema de a păstra sau recupera copilul biologic, în timp ce Miles (James McArdle) și Lucy (Jessica Brown Findlay) intră în jocul emoțional și moral.

Miniseria explorează teme ca moștenire genetică vs. educație, rolul părinților și apartenența la o clasă socială privilegiată.


Miniseria italiană „Hotel Costiera” (2025)

Disponibilă deja în FOCUS+, cele 6 episoade urmăresc aventurile lui Daniel „DD” De Luca (Jesse Williams) pe Coasta Amalfitană. Fost soldat american, DD se mută într-un hotel exclusivist și rezolvă mistere pentru oaspeți, în timp ce caută fiica dispărută a proprietarului, Augusto (Tommaso Ragno). Miniseria combină eleganță, acțiune și suspans și este co-regizată de Adam Bernstein, câștigător Primetime Emmy.


Finalul serialului „Memento mori” – sezon 3

În Valladolid, inspectorul Ramiro Sancho (Francisco Ortiz) urmărește un criminal în serie, ajutat de psiholingvistul Martina Corvo (Manuela Vellés) și psihologul criminalist Carapocha (Juan Echanove). Criminalul Augusto (Yon González) își continuă planurile de răzbunare, iar tensiunea escaladează între Augusto, Sancho și Erika (Olivia Baglivi), cu noi victime la fiecare pas.


Alte filme noi în FOCUS+ în octombrie

  • Linoleum (2022): Cameron Gaffigan (Jim Gaffigan), prezentator de emisiuni pentru copii, construiește o rachetă în garajul său.
  • Ride (2018): James (Jessie T. Usher) descoperă pericolele ride sharing-ului într-o luptă psihologică nocturnă.
  • All The King’s Men (2006): Willie Stark (Sean Penn) și corupția absolută în Louisiana anilor ’50; distribuție: Kate Winslet, Anthony Hopkins, Jude Law, Mark Ruffalo, James Gandolfini.
  • Come as You Are (2019): Trei tineri cu dizabilități pleacă într-o excursie inițiatică spre un bordel din Montreal.
  • Hard Miles (2023): Greg (Matthew Modine) creează o echipă de cicliști din adolescenți delincvenți.

Sursa foto: Focus+

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Insula Iubirii 2025
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton